VIDEO | Un centru SPA de un milion de euro din Lugoj, inaugurat de primărie în 2016, dar nefuncțional, va fi demolat

Publicat: 18/01/2022, 17:39

Construcția SPA-ului din Lugoj a durat aproximativ patru ani și a fost finanțată cu bani de la bugetul local, însă după inaugurarea din 2016, nu a funcționat nicio zi. Lucrările au costat aproximativ un milion de euro.

Finalizat în mare parte, cu mari întârzieri, în 2016, bazinul acoperit a fost „inaugurat”, cu mare fast, în plină campanie electorală pentru alegerile locale, la care primarul Francisc Boldea (PSD) a candidat pentru al treilea mandat. De la eveniment nu au lipsit: copiii îmbrăcaţi în haine populare, preotul care a sfinţit locul de agrement, pâinea cu sare, lugojenii curioşi să vadă bazinul şi, evident, panglica. Tot pentru decor au fost aduşi tinerii dansatori ai ansamblului „Ana Lugojana”, care s-au „relaxat” în jacuzzi.

În discursul inaugural susţinut înainte de tăierea panglicii, primarul Francisc Boldea le-a explicat lugojenilor cum arată complexul de agrement în varianta ideală.

„E pentru prima dată, după 700 de ani în istoria Lugojului, când din SPA face parte şi un bazin acoperit”

„SPA-ul din Lugoj cuprinde şase bazine exterioare: unul de 33/20 m şi 1,6 m adâncime, unul de patru metri adâncime pentru sărituri, două jacuzzi de mari dimensiuni, un bazin pentru copii şi unul pentru tobogan cu două tipuri de căderi, galben şi verde. E pentru prima dată, după 700 de ani în istoria Lugojului, când din SPA face parte şi un bazin acoperit. Toţi zâmbesc, toţi râd, dar nimeni nu a fost în stare să îl facă vreodată şi asta e cel mai important lucru”, a spus edilul, la inaugurare, după care i-a „ispitit” pe lugojeni cu facilităţile centrului.

Doar că, a doua zi, SPA-ul s-a închis. Francisc Boldea, primarul de la acea vreme, a motivat închiderea centrului prin faptul că firma constructoare trebuia să mai monteze un aparat de încălzire şi altul de aerisire.

Constructor în faliment, patron mort, SPA tot nefuncțional

Anii au trecut și Centrul SPA a rămas tot închis. Constructorul, SC Microroyal SRL, a intrat în insolvență, iar anul trecut în faliment. Mai mult, în 2021, patronul societății a decedat, după ce s-a infectat cu COVID. În momentul de față, încă mai există un proces între Primăria Lugoj și constructor, însă administrația locală nu mai are ce și de la cine să mai recupereze.

La finalul mandatului trecut, conducerea primăriei a încercat să improvizeze câteva soluții pentru a deschide bazinul publicului. În urma unei expertize, primarul Francisc Boldea a cerut Consiliului local Lugoj suma de 100.000 de euro, pentru noi investiții la SPA-ul care fusese deja inaugurat.

A introdus pe ordinea de zi a unei ședinte de consiliul local două proiecte privind reparațiile necesare, însă acestea au fost respinse de către consilierii locali. Edilul cerea refacerea mai multor pereți, izolarea clădirii și montarea unei pardoseli antiderapante. De asemenea, experții angajați de primărie, la aceea vreme, au constatat că pentru a se putea folosi bazinul este necesar să se finalizeze sistemul de climatizare și ventilare cât și sistemul de încălzire.

Bazin acoperit nou, doar pentru elevi

 Claudiu Buciu (PNL), noul primar al Lugojului, ales în 2020, spune că situația este mult mai gravă decât a lăsat să se știe fosta administrație locală. Edilul local susține că SPA-ul nu va putea funcționa vreodată și că va fi demolat.

„Când se termină litigiul, o să vedem ce facem. Firma este în faliment, patronul a decedat. Juridic există cumva, chiar dacă nu se mai ocupă nimeni de ea. Situația este dezastruoasă. Zidurile clădirii sunt niște panouri de câțiva centimetri, ori în condițiile actuale ai avea costuri imense să încălzești o astfel de clădire. Instalația de încălzire este cu cabluri electrice în pardoseală. Ar trebui să spargem tot, să o înlocuim cu conducte de apă. Gresia care s-a pus în interior e sticlă, aluneci pe ea și fără să fie umedă. Niciun DSP nu va da vreodată autorizație de funcționare pentru așa ceva”, spune primarul Claudiu Buciu.

Primarul Lugojului susține că a chemat mai mulți experți, cărora le-a cerut soluții.

„Am discutat cu mai mulți experți. A făcut o expertiză și fosta administrație. În expertiza respectivă scrie negru pe alb că un prost a proiectat această clădire. Experții cu care noi am discutat, ne-au spus sincer că nu au ce să ne facă și că ne-ar lua banii degeaba, pentru că ei nu pot să garanteze pe soluțiile care ni le-ar da. Clădirea trebuie demolată! Asta e, n-ai ce să faci!”,  spune primarul Lugojului.

Buciu a anunțat că primăria pregătește terenul pentru construcția unui nou bazin acoperit, care va fi destinat doar elevilor, Lugojul neavând un astfel de loc la ora actuală.

Daniel Groza
Daniel Groza și-a început cariera de jurnalist în anul 1997, în presa locală, ca reporter la ziarul Redeșteptarea din Lugoj (6 ani), ziar la care mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„UE și-a pierdut mințile. Este un gest sinucigaș”. Moscova despre ajutorul european acordat Ucrainei
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a...
Fostul iubit al Mădălinei Ghenea a sărit în apărarea Simonei Halep! „E ciudat ce s-a...
Mesajul operațiunii anti-Hezbollah: „oriunde crezi că ești în siguranță, Israelul va ajunge la tine!” Ar...
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Furie printre propagandiștii ruși după explozia mega-depozitului de muniții. „Rusia a pierdut muniție cât pentru...
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal...
Ilie Năstase, revoltat după marea recalculare a pensiilor. Câți bani încasează: „Nici mai mult, nici...
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Cum a reușit Mario Iorgulescu să scape de cei 13 ani de închisoare. Fiul lui...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Chinezii au lansat în România rivalul Daciei Duster! Preț accesibil și dotări pe care nu...
Au fost închise porturile din Constanţa şi Mangalia
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Cutremur în România. Victor Ponta a primit verdictul. Ce au ordonat judecătorii
Apare cea mai așteptată Austostradă din România. Când se va circula aici
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta...
Alin Oprea, dezvăluiri incendiare despre viața la Londra a fostei sale soții și a celor...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de...
Culorile originale ale sculpturilor egiptene, dezvăluite odată cu restaurarea unui templu dedicat zeului Horus