Doru Bușcu: Principalul lucru prost pe care îl face Nicușor Dan – abstragerea din problematica momentului, atât internațională, cât și internă
Doru Bușcu a fost invitat la o nouă ediție a emisiunii „Ai Aflat!, cu Ionuț Cristache”. În urma analizei sale, acesta susține că „principalul lucru prost pe care îl face președintele Nicușor Dan este abstragerea lui aproape totală din problematica momentului, atât internațională cât și internă”.
„Se vede lipsa acută, cumplită, de consilieri. Orice istoric i-ar fi spus că trebuie să fie prudent cu temele astea, să fie atent, să le ocolească, pur și simplu, și în niciun caz să se lege la cap cu legea care pedepesește manifestările antisemite, legionare.
Dar nu ăsta este principalul lucru prost pe care îl face președintele Nicușor Dan, ci este abstragerea lui aproape totală din problematica momentului, atât internațională cât și internă. Lumea fierbe, în apropierea granițelor noastre se pun bazele unei păci otrăvite, conflictul va continua, eu cred că se va și agrava geopolitic, pentru că nefiind satisfăcute pretențiile sau ambițiile lui Donald Trump, că Putin nu are cum să le satisfacă, va urma o reescaladare, timpul trece, noi nu ne regrupăm în niciun fel, se apropie de patru ani durata războiului și noi încă nu ne-am preparat.
E un termen care poate că e agresiv, dar pe de altă parte poate să descrie anumite ruperi de realitate, și anume, infantilism, nu te așteptau ca după două luni de muncă să te duci în concediu, să suprapui acest concediu cu niște lucruri absolut importante, grave, dramatice, și, fie chiar să uităm situația internațională, e vorba de interior. Pentru că, ce a făcut președintele Nicușor Dan? A răsturnat Constituția și a spus: nu numesc premier de la partidul care a câștigat alegerile, ci vreau să fac o construcție specială pentru că așa vreau eu, și să numesc un premier în care eu cred și despre care cred că e posibil să facă, să salveze România din coșmar, să controleze deficitul. Acest premier este rezultatul voinței lui, el a fost cel care a adunat partidele și a impus premierul. Premierul de acum pune pe masă un program de reformă, de restructurare, de control al deficitului care pare, nu atât lipsit de logică, pentru că, pe de o parte inhibă consumul, pe de altă parte, inhibă dezvoltarea, taxând și suprataxând activitățile economice, unele dintre ele sunt taxe absurde, dar acest premier nu se consultă. Și lucrurile se îndreaptă către o criză.
Criza duce la amânarea implementării acestor măsuri, chiar dacă ele sunt suma a două măsuri care produc scădere. Amânând implementarea măsurilor, chiar și așa inadecvate cum ar fi fost ele, tot se adâncește criza. Prin urmare, este o criză, despre care, la început, președintele Nicușor Dan a spus că trebuie rezolvată cu formula lui politică, o criză care se agravează. Președintele lipsește din dezbaterea politică, el care este girantul politic al coaliției, lipsește, se duce să danseze la nunți, vizitează mănăstirile. Asta este ceea ce alimentează sentimentul de regret și de provizorat, de care cred că electoratul a fost din nou invadat. Am ales cumva constrânși, dar cu ceva speranță, că vine olimpicul care e cinstit, care nu are nicio sfoară, și rezolvă lucrurile. Cel puțin, din partea lui, e bine să vezi efortul, străduința, de a participa. Dar el lipsește, el este absent. Nicușor era un om care iubea prezența. Acum, poate a obosit”, a spus Doru Bușcu.
Autorul recomandă:
Doru Bușcu: „Dincolo de inadecvarea morală, este și o INABILITATE politică”