Marian Tănase

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, care aparținea Agenției de știri Mediafax, o perioadă activând și la site-ul protvmagazin.ro.

Zece ani mai târziu, lucra pentru site-ul Antenei 1, a1.ro, dar și Observator.tv (actualul observatornews.ro), până în 2014.

Apoi, alți doi ani (din 2015), a scris pentru site-ul cotidianului Jurnalul Național, jurnalul.ro, de unde a plecat să lucreze la Libertatea.ro, din 2017 până în 2019.

La începutul anului 2020, mai precis în data de 1 februarie, s-a angajat la cotidianul online „Gândul”, unde lucrează și în prezent.

Kelemen Hunor, între Soros și Orban: „Unul e un speculant, celălalt om POLITIC. Eu aleg tot timpul omul politic, adică pe Orban, nu se pune problema”
11 sept. 2024, 00:10

Kelemen Hunor, între Soros și Orban: „Unul e un speculant, celălalt om POLITIC. Eu aleg tot timpul omul politic, adică pe Orban, nu se pune problema”

Marcel Ciolacu, despre MANDATUL său de prim-ministru: „A fost unul plin cu provocări”. Ce notă și-a acordat premierul
10 sept. 2024, 23:01

Marcel Ciolacu, despre MANDATUL său de prim-ministru: „A fost unul plin cu provocări”. Ce notă și-a acordat premierul

Medicii ne spun cum să ferim copiii de GRIPELE sezoniere, odată cu reintrarea lor în colectivitate
10 sept. 2024, 22:26

Medicii ne spun cum să ferim copiii de GRIPELE sezoniere, odată cu reintrarea lor în colectivitate

Poll Marius Tucă Show: „Credeți că pericolul COVID a fost atât de mare pe cât l-au prezentat politicienii?”
10 sept. 2024, 21:20

Poll Marius Tucă Show: „Credeți că pericolul COVID a fost atât de mare pe cât l-au prezentat politicienii?”

Gigel Frone este PENSIONAT pe caz de boală. Fostul concurent de la „Românii au talent” a dezvăluit câți bani primește și ce face cu ei
10 sept. 2024, 19:26

Gigel Frone este PENSIONAT pe caz de boală. Fostul concurent de la „Românii au talent” a dezvăluit câți bani primește și ce face cu ei

Ce a pățit un bărbat care a FURAT mâncare de la Spitalul din Târgu-Jiu, susținând că vrea să facă un parastas
10 sept. 2024, 19:00

Ce a pățit un bărbat care a FURAT mâncare de la Spitalul din Târgu-Jiu, susținând că vrea să facă un parastas

TEST IQ exclusiv pentru genii | Corectați 8 + 18 = 8, mutând un singur chibrit
10 sept. 2024, 17:13

TEST IQ exclusiv pentru genii | Corectați 8 + 18 = 8, mutând un singur chibrit

BANC | Bulă și Bubulina se pun pe făcut copii
10 sept. 2024, 16:25

BANC | Bulă și Bubulina se pun pe făcut copii

Sorin Grindeanu, despre CARTEA lansată de Nicolae Ciucă: „Un punct în campania sa electorală”. Ministrul Transporturilor a spus dacă a citit-o sau nu
10 sept. 2024, 00:11

Sorin Grindeanu, despre CARTEA lansată de Nicolae Ciucă: „Un punct în campania sa electorală”. Ministrul Transporturilor a spus dacă a citit-o sau nu

Entuziasmul pentru mașinile electrice a SCĂZUT foarte mult, iar producătorii auto încep să-și refacă toate calculele
09 sept. 2024, 23:15

Entuziasmul pentru mașinile electrice a SCĂZUT foarte mult, iar producătorii auto încep să-și refacă toate calculele

Benzina, mai IEFTINĂ la pompă. Este a patra scădere a prețurilor carburanților, din septembrie
09 sept. 2024, 22:20

Benzina, mai IEFTINĂ la pompă. Este a patra scădere a prețurilor carburanților, din septembrie

POLL Marius Tucă Show: „Ar trebui ca România să doboare dronele care pătrund în spațiul aerian și reprezintă un pericol?”
09 sept. 2024, 21:37

POLL Marius Tucă Show: „Ar trebui ca România să doboare dronele care pătrund în spațiul aerian și reprezintă un pericol?”

O fostă stewardesă română a fost găsită MOARTĂ în Japonia, în apartamentul în care stătea cu chirie
09 sept. 2024, 19:35

O fostă stewardesă română a fost găsită MOARTĂ în Japonia, în apartamentul în care stătea cu chirie

O adolescentă de 17 ani din Pitești a sunat la 112, dar apoi nu a mai răspuns la telefon. Localizată, polițiștii au găsit urme de SÂNGE în locuința sa
09 sept. 2024, 18:33

O adolescentă de 17 ani din Pitești a sunat la 112, dar apoi nu a mai răspuns la telefon. Localizată, polițiștii au găsit urme de SÂNGE în locuința sa

Puțini români știu de existența SATULUI din România în care găsești „Cetatea slăninilor”. Care sunt ritualurile locului
09 sept. 2024, 17:22

Puțini români știu de existența SATULUI din România în care găsești „Cetatea slăninilor”. Care sunt ritualurile locului

O pacientă care trebuia operată pentru ocluzie intestinală s-a făcut bine în ambulanță... datorită GROPILOR din șosea
06 sept. 2024, 23:35

O pacientă care trebuia operată pentru ocluzie intestinală s-a făcut bine în ambulanță… datorită GROPILOR din șosea

Dacia face CONCEDIERI voluntare. Compania renunță la muncitorii din secțiile care se robotizează
06 sept. 2024, 23:12

Dacia face CONCEDIERI voluntare. Compania renunță la muncitorii din secțiile care se robotizează

Marcel Ciolacu, MESAJ de felicitare pentru campionul paralimpic Alexandru Bologa: „O sursă de inspiraţie pentru noi toţi că nimic nu este imposibil”
06 sept. 2024, 22:56

Marcel Ciolacu, MESAJ de felicitare pentru campionul paralimpic Alexandru Bologa: „O sursă de inspiraţie pentru noi toţi că nimic nu este imposibil”

BNR lansează o monedă de colecție, din argint, la 130 de ani de la nașterea scriitorului Camil Petrescu. Cât costă și care este tirajul maxim
06 sept. 2024, 22:34

BNR lansează o monedă de colecție, din argint, la 130 de ani de la nașterea scriitorului Camil Petrescu. Cât costă și care este tirajul maxim

POLL Marius Tucă Show: „Scandalul participării generalului Ciucă în bătăliile din Nassiriya îi va reduce șansele pentru turul II, la prezidențiale?”
06 sept. 2024, 22:00

POLL Marius Tucă Show: „Scandalul participării generalului Ciucă în bătăliile din Nassiriya îi va reduce șansele pentru turul II, la prezidențiale?”

Actorul italian Michele Morrone, REVOLTAT după vizita sa în România: „Educați-vă tinerii despre cultură, despre toate minunile istoriei voastre”
06 sept. 2024, 21:37

Actorul italian Michele Morrone, REVOLTAT după vizita sa în România: „Educați-vă tinerii despre cultură, despre toate minunile istoriei voastre”

ÎNȘELĂCIUNE cu mâncare comandată. Cum au reușit trei adolescenți din Bihor să strângă peste 18.000 de lei, după ce au păcălit 30 de livratori
06 sept. 2024, 19:53

ÎNȘELĂCIUNE cu mâncare comandată. Cum au reușit trei adolescenți din Bihor să strângă peste 18.000 de lei, după ce au păcălit 30 de livratori

La ce temperatură trebuie spălate HAINELE, ca să nu se șifoneze. Setează corect mașina de spălat și scapă de rufele mototolite
06 sept. 2024, 19:05

La ce temperatură trebuie spălate HAINELE, ca să nu se șifoneze. Setează corect mașina de spălat și scapă de rufele mototolite

Ce a pățit un comisar-șef din Poliția Română, după ce a fost prins conducând cu viteză și le-a cerut agenților să scrie AMENDA pe numele soției
06 sept. 2024, 18:40

Ce a pățit un comisar-șef din Poliția Română, după ce a fost prins conducând cu viteză și le-a cerut agenților să scrie AMENDA pe numele soției

NOUL semn de circulație care dă bătăi de cap șoferilor. Ce înseamnă acest indicator rutier și unde poate fi întâlnit
06 sept. 2024, 17:20

NOUL semn de circulație care dă bătăi de cap șoferilor. Ce înseamnă acest indicator rutier și unde poate fi întâlnit

TEST IQ | 9 + 1 = 7 este greșit. Mutați un singur chibrit, pentru a corecta egalitatea!
06 sept. 2024, 16:43

TEST IQ | 9 + 1 = 7 este greșit. Mutați un singur chibrit, pentru a corecta egalitatea!

BANC | Bulă și Bubulina se cunosc pe plajă. Se privesc, se îndrăgostesc și se căsătoresc repede...
06 sept. 2024, 16:17

BANC | Bulă și Bubulina se cunosc pe plajă. Se privesc, se îndrăgostesc și se căsătoresc repede…

Diana Șosoacă, despre cum se simte un NAȚIONALIST la Bruxelles: „Ca un om la închisoare. Este interzis să îți reprezinți țara și poporul”
05 sept. 2024, 23:30

Diana Șosoacă, despre cum se simte un NAȚIONALIST la Bruxelles: „Ca un om la închisoare. Este interzis să îți reprezinți țara și poporul”

Noi REGULI pe Youtube. Conținutul care va fi restrictionat pentru adolescenți
05 sept. 2024, 23:15

Noi REGULI pe Youtube. Conținutul care va fi restrictionat pentru adolescenți

SFATUL lui Nicușor Dan pentru Elena Lasconi și USR: „Oamenii trebuie să tragă în aceeași direcție”
05 sept. 2024, 23:00

SFATUL lui Nicușor Dan pentru Elena Lasconi și USR: „Oamenii trebuie să tragă în aceeași direcție”

Nicușor Dan, despre Geoană susținut de PNL: „Atât cât cunosc electoratul PNL, nu cred că se regăsesc în Mircea Geoană, care a condus PSD”
05 sept. 2024, 22:16

Nicușor Dan, despre Geoană susținut de PNL: „Atât cât cunosc electoratul PNL, nu cred că se regăsesc în Mircea Geoană, care a condus PSD”

Obiceiuri PERICULOASE pentru copii. Tot mai multe fete sub 14 ani își fac propria rutină de îngrijire a pielii, influențate de clipurile de pe YouTube
05 sept. 2024, 21:46

Obiceiuri PERICULOASE pentru copii. Tot mai multe fete sub 14 ani își fac propria rutină de îngrijire a pielii, influențate de clipurile de pe YouTube

POLL Marius Tucă Show: „Care este principalul factor care va influența intenția dumneavoastră de vot?”
05 sept. 2024, 21:14