Marian Tănase

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, care aparținea Agenției de știri Mediafax, o perioadă activând și la site-ul protvmagazin.ro.

Zece ani mai târziu, lucra pentru site-ul Antenei 1, a1.ro, dar și Observator.tv (actualul observatornews.ro), până în 2014.

Apoi, alți doi ani (din 2015), a scris pentru site-ul cotidianului Jurnalul Național, jurnalul.ro, de unde a plecat să lucreze la Libertatea.ro, din 2017 până în 2019.

La începutul anului 2020, mai precis în data de 1 februarie, s-a angajat la cotidianul online „Gândul”, unde lucrează și în prezent.

REACȚIA unui român când a văzut cât costă o bere din țara noastră într-un restaurant din Tenerife
01 ian. 2025, 13:24

REACȚIA unui român când a văzut cât costă o bere din țara noastră într-un restaurant din Tenerife

TRADIȚII și superstiții de respectat în prima zi a Anului Nou. De ce este bine ca bărbații să bea vin pe 1 ianuarie, când e sărbătorit Sfântul Vasile
01 ian. 2025, 12:03

TRADIȚII și superstiții de respectat în prima zi a Anului Nou. De ce este bine ca bărbații să bea vin pe 1 ianuarie, când e sărbătorit Sfântul Vasile

Zeci de mii de români au petrecut Revelionul în stradă, dar mulți nu au putut să vadă spectacolele de artificii din cauza CEȚII dense
01 ian. 2025, 11:17

Zeci de mii de români au petrecut Revelionul în stradă, dar mulți nu au putut să vadă spectacolele de artificii din cauza CEȚII dense

BANCUL de An Nou | Cele 8 întrebări pe care ți lei pui pe 1 ianuarie
01 ian. 2025, 09:00

BANCUL de An Nou | Cele 8 întrebări pe care ți lei pui pe 1 ianuarie

ZODIA din horoscop pentru care Pluto va aduce „moarte și regenerare” în 2025, potrivit faimoasei Neti Sandu
01 ian. 2025, 08:30

ZODIA din horoscop pentru care Pluto va aduce „moarte și regenerare” în 2025, potrivit faimoasei Neti Sandu

BANCUL începutului de 2025 | Bulă și permisul de conducere
01 ian. 2025, 08:00

BANCUL începutului de 2025 | Bulă și permisul de conducere

NUMERELE extrase la Tragerile Speciale de Anul Nou din 31 decembrie 2024. Au fost trageri suplimentare la Loto 6/49, Joker și Loto 5/40
31 dec. 2024, 18:08

NUMERELE extrase la Tragerile Speciale de Anul Nou din 31 decembrie 2024. Au fost trageri suplimentare la Loto 6/49, Joker și Loto 5/40

SUPERSTIȚIILE Monicăi Tatoiu de Anul Nou. Ce face celebra femeie de afaceri, în fiecare an, de Revelion
31 dec. 2024, 16:36

SUPERSTIȚIILE Monicăi Tatoiu de Anul Nou. Ce face celebra femeie de afaceri, în fiecare an, de Revelion

Polițistul care a MURIT în accidentul naval de pe Dunăre era considerat erou de către colegi, după ce în 2018 salvase de la înec un copil de 4 ani
31 dec. 2024, 15:25

Polițistul care a MURIT în accidentul naval de pe Dunăre era considerat erou de către colegi, după ce în 2018 salvase de la înec un copil de 4 ani

Părinţii elevului sârb care, în mai 2023, şi-a ucis 9 colegi au fost CONDAMNAȚI la închisoare. Băiatul nu poate răspunde penal, din cauza vârstei sale
31 dec. 2024, 14:45

Părinţii elevului sârb care, în mai 2023, şi-a ucis 9 colegi au fost CONDAMNAȚI la închisoare. Băiatul nu poate răspunde penal, din cauza vârstei sale

NETFLIX propune producții de top, în 2025. Ce filme și seriale noi apar în luna ianuarie
31 dec. 2024, 12:52

NETFLIX propune producții de top, în 2025. Ce filme și seriale noi apar în luna ianuarie

Programul BĂNCILOR din România, în perioada Revelionului. Doar unele unități lucrează în primele zile ale noului an
31 dec. 2024, 12:25

Programul BĂNCILOR din România, în perioada Revelionului. Doar unele unități lucrează în primele zile ale noului an

GREȘEALA pe care aproape toți românii o fac în noaptea de Revelion. Medicul Andrei Laslău trage un semnal de alarmă
31 dec. 2024, 11:09

GREȘEALA pe care aproape toți românii o fac în noaptea de Revelion. Medicul Andrei Laslău trage un semnal de alarmă

BANC | Bulă, Ștrulă și petrecerea de Revelion
31 dec. 2024, 10:32

BANC | Bulă, Ștrulă și petrecerea de Revelion

Cum poți curăța petele de grăsime din bucătărie, cu ajutorul COJILOR de portocală. Trucul este simplu și la îndemâna oricui
30 dec. 2024, 17:40

Cum poți curăța petele de grăsime din bucătărie, cu ajutorul COJILOR de portocală. Trucul este simplu și la îndemâna oricui

Ce pedeapsă a primit un medic ortoped de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, după ce a fost prins în flagrant luând MITĂ pentru o operaţie
30 dec. 2024, 16:12

Ce pedeapsă a primit un medic ortoped de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, după ce a fost prins în flagrant luând MITĂ pentru o operaţie

ZODIACUL chinezesc de marți, 31 decembrie, aduce vești bune pe plan financiar pentru Dragoni. Și Câinii au de câștigat, în ultima zi a acestui an
30 dec. 2024, 15:41

ZODIACUL chinezesc de marți, 31 decembrie, aduce vești bune pe plan financiar pentru Dragoni. Și Câinii au de câștigat, în ultima zi a acestui an

MOTIVUL pentru care un italian a ținut ascuns în casă cadavrul tatălui său, timp de un an
30 dec. 2024, 14:51

MOTIVUL pentru care un italian a ținut ascuns în casă cadavrul tatălui său, timp de un an

Prognoza pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi VREMEA în România, în intervalul 30 decembrie - 12 ianuarie / Unde vom avea -10 grade Celsius
30 dec. 2024, 14:00

Prognoza pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi VREMEA în România, în intervalul 30 decembrie – 12 ianuarie / Unde vom avea -10 grade Celsius

Salvamontiştii fac apel la „responsabilitate” după ce accidentele produse pe pârtiile de pe Valea Prahovei s-au ÎNMULȚIT semnificativ în ultimele zile
30 dec. 2024, 12:42

Salvamontiştii fac apel la „responsabilitate” după ce accidentele produse pe pârtiile de pe Valea Prahovei s-au ÎNMULȚIT semnificativ în ultimele zile

Profesorul şi lingvistul Alexandru Niculescu A MURIT la Paris, la vârsta de 96 de ani
30 dec. 2024, 12:12

Profesorul şi lingvistul Alexandru Niculescu A MURIT la Paris, la vârsta de 96 de ani

Cu cât se vinde SALATA BOEUF în magazinele Mega Image din România. Este nelipsită de pe masa de Revelion
30 dec. 2024, 11:20

Cu cât se vinde SALATA BOEUF în magazinele Mega Image din România. Este nelipsită de pe masa de Revelion

Test IQ cu chibrituri | 1 - 3 = 5 este greșit. Mutați două bețe pentru a corecta egalitatea
30 dec. 2024, 10:49

Test IQ cu chibrituri | 1 – 3 = 5 este greșit. Mutați două bețe pentru a corecta egalitatea

BANC | Bulă se întoarce mai devreme acasă și îl găsește pe unul în dormitor
30 dec. 2024, 10:30

BANC | Bulă se întoarce mai devreme acasă și îl găsește pe unul în dormitor

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, s-a SUSPENDAT din funcție după ce a fost numit ministru al Educației. Cine va asigura interimatul
27 dec. 2024, 22:22

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, s-a SUSPENDAT din funcție după ce a fost numit ministru al Educației. Cine va asigura interimatul

Ce se întâmplă dacă DORMI cu capul ridicat pe pernă. Acest obicei are beneficii, dar și riscuri
27 dec. 2024, 21:37

Ce se întâmplă dacă DORMI cu capul ridicat pe pernă. Acest obicei are beneficii, dar și riscuri

Cumnatul unui celebru fotbalist de la Real Madrid a fost UCIS chiar în ziua de Crăciun. Cum s-a petrecut odioasa crimă
27 dec. 2024, 20:00

Cumnatul unui celebru fotbalist de la Real Madrid a fost UCIS chiar în ziua de Crăciun. Cum s-a petrecut odioasa crimă

Baba Vanga și Nostradamus, PREDICȚIE asemănătoare pentru 2025. Previziunea este una înfricoșătoare pentru Europa
27 dec. 2024, 19:38

Baba Vanga și Nostradamus, PREDICȚIE asemănătoare pentru 2025. Previziunea este una înfricoșătoare pentru Europa

Creatorul seriei „Squid Game” a oferit DETALII despre episoadele pentru partea a doua și dezvăluie când va apărea sezonul 3
27 dec. 2024, 18:40

Creatorul seriei „Squid Game” a oferit DETALII despre episoadele pentru partea a doua și dezvăluie când va apărea sezonul 3

Cutremur PUTERNIC în Insulele Kurile, produs la o adâncime de 145 de kilometri
27 dec. 2024, 17:52

Cutremur PUTERNIC în Insulele Kurile, produs la o adâncime de 145 de kilometri

MOTIVUL incredibil pentru care o livratoare de pizza a înjunghiat o clientă, de 14 ori. Victima sa era însărcinată
27 dec. 2024, 16:49

MOTIVUL incredibil pentru care o livratoare de pizza a înjunghiat o clientă, de 14 ori. Victima sa era însărcinată

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: „Este bine că USR nu a intrat la guvernare. Asta era o altă idee total greșită ca toți să aibă un singur candidat”
24 dec. 2024, 00:17

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: „Este bine că USR nu a intrat la guvernare. Asta era o altă idee total greșită ca toți să aibă un singur candidat”

Miron Mitrea, despre VOTUL românilor împotriva sistemului: „Eu nu spun că este la întâmplare. Este un vot al unor oameni care se simt părăsiți”
23 dec. 2024, 23:53