Bancul de joi | Anunț mortuar din Austria
Dacă e joi, atunci este momentul să ne delectăm cu un nou banc haios. De data aceasta, este vorba despre un inedit anunț mortuar, venit din Austria. Iată bancul!
Anunț mortuar din Austria:
După o viață grea, chinuită și plină de lipsuri, DI. Gunther Fisher, născut la 13.11.1943, și-a găsit, în sfârșit, pacea și liniștea. Înmormântarea soției va avea loc marți, la cimitirul catolic…
Alte bancuri haioase
Aflat la volanul mașinii lui, Bulă oprește la semafor. Apare un cerșetor din zonă și îi cere o țigară. Bulă i-o oferă imediat ca să scape de el.
Între timp, semaforul se face verde și Bulă pleacă în trombă. La următorul semafor, în mod ciudat, același cerșetor:
– Domnule, te rog, dă-mi și un foc.
Bulă îi da bricheta cu totul, ca să-l vadă plecat de lângă portieră, și pornește mai departe. La al treilea semafor, același cerșetor:
– Domnule, ai fost tare bun cu mine. Așa că, dacă îmi dai 10 lei, te învăț cum să ieși din sensul giratoriu.
Un bărbat sună la recepția unui spital:
–Alo, bună ziua! SPITALUL? Puteți să-mi spuneți cum se simte Prisecaru Adrian???
-Ce salon?
-109!
–Așteptați un moment (…). Asistenta spune că se simte bine, dvs sunteți rudă cu pacientul?
-Eu sunt Prisecaru Adrian….De 5 zile nu a mai trecut nimeni pe la mine prin salon.
Un inspector economic, un polițist și un vameș iau masa într-un restaurant. După ce au mâncat și au băut, chelnerul le aduce nota de plată.
Inspectorul economic:
– Cee…?!? Ăsta-i jaf la drumul mare! Mâine veți avea controale aici!
Chelnerul se sperie și se apropie cu speranță, de polițist.
Polițistul:
– Asta-i bună! Poate vrei să nu mai poți să-ți scoți mașina din parcare… sau mai rău, să pleci de aici încătușat!
Chelnerul se sperie și mai tare. Se apropie disperat de vameș. Ăsta, mult mai calm, nu zice nimic. Ia liniștit nota de plată, o studiază cu atenție și compară cu ce au avut pe masă, după care spune-ncetișor:
– Bine, documentele sunt în ordine, dar banii… unde sunt banii?!?
Autorul recomandă: