VIDEO | Coeziune în regiunea București – Ilfov prin proiectul investițional „Măgurele Science Park” (P)

Publicat: 16 11. 2022, 11:44
Actualizat: 09 02. 2023, 18:12

Mihaela Toader, administratorul Consiliul Județean Ilfov a prezentat proiectul investițional „Măgurele Science Park” în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Măgurele Science Park în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională București – Ilfov.

Administratorul Consiliului Județean Ilfov, Mihaela Toader descrie proiectul „Măgurele Science Park” ca fiind ”un mediu de cercetare pentru elevii noștri, un mediu care să ne aducă și competitivitate economică, dar și o colaborare armonioasă între instituțiile statului și mediul de afaceri.”

Proiectul a fost început în urmă cu cinci ani ”când prin intermediul Advisory Hub, Consiliul Județean Ilfov  a demarat realizarea primului business plan cu privire la parcul științific și tehnologic și ulterior a finanțat din fonduri naționale, din bugetul local proiectul tehnic și toată documentația aferentă unei construcții de asemenea dimensiuni” a declarat Mihaela Toader în cadrul evenimentului.

De asemenea, administratorul Consiliul Județean Ilfov  consideră că ”este nevoie de un loc unde atât cercetătorii cât și institutele de cercetare, universitățile să se regăsească și să folosească același spațiu cu mediul de afaceri și cu sistemul educațional. Până la urmă ne dorim cu toții să reușim să consolidăm competitivitatea economică, însă în absența unei puternice componente educaționale acest lucru este imposibil”

Parcului Științific și Tehnologic, proiect strategic în cadrul viitorului program operațional regional

Reprezentanții Consiliului Județean Ilfov susțin că au demarat această inițiativă cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională București – Ilfov prin care s-au susținut negocierile cu Comisia Europeană, în vederea includerii Parcului Științific și Tehnologic ca proiect strategic în cadrul viitorului program operațional regional.

”Ne dorim să avem un centru de incumbare pentru start up-uri și spin off-uri inovative” a adăugat Mihaela Toader. Referitor la cei peste 1000 de cercetători care pot desfășura activitate în cadrul acestui proiect, Mihaela Toader susține că cei ”care au un profil antreprenorial își pot lua propriile rezultate și să le transforme în produse și astfel în acest centru de incubare să găsească locul unde să își stabilizeze business-ul și să creeze legături cu celelalte întreprinderi care se află în parc”.

Există posibilitatea ca până la finalul lunii noiembrie negocierile cu Comisia Europeană să se finalizeze și să poată fi demarată procedura de licitație publică pentru construcția și operarea acestui centru.