Bilanț coronavirus 21 iulie: Peste 7.100 de cazuri noi și două decese, raportate în ultimele 24 de ore

Publicat: 21 07. 2022, 14:32
Actualizat: 21 07. 2022, 14:40
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock

Peste 7.100 de noi cazuri de Covid și 3 decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunțat joi Ministerul Sănătății.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.129 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 350 mai multe față de ziua anterioară. 1.363 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 208 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.432, cu 131 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 155 persoane, cu 11 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 155 pacienți internați la ATI, 136 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 385 sunt minori, 382 fiind internați în secții, cu 6 mai mulți față de ziua anterioară și 3 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Sursa foto: Shutterstock

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități

Până joi, 65.839 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 3 decese (2 bărbați și o femeie), un deces fiind raportat anterior intervalului de referință.

Din cele 3 decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 70-79 de ani și unul la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Din totalul de 3 pacienți decedați, 2 au fost vaccinați și 1 nevaccinat.

Evoluția cazurilor noi COVID-19 din ultimele zile poate fi accesată aici

Vă recomandăm să citiți și: