Dan Bittman: „Medicii mă felicită că nu am tăcut! S-a ajuns ca pe vremea comuniștilor!”

Publicat: 25 01. 2021, 06:55
Dan Bittman: „Medicii mă felicită că nu am tăcut! S-a ajuns ca pe vremea comuniștilor!”

Dan Bittman, solistul Holograf, a afirmat că medicii sunt reduși la tăcere în pandemie. Artistul a declarat că a vorbit cu aceștia și a aflat că ei „nu au cum să vorbească, pentru că li se pune un X, undeva într-un dosărel și nu mai pot să acceadă la funcții de conducere”.

„E rușinos, după 31 de ani de la o Revoluție!”, a declarat Bittman la Antena 3.

„E o lipsă de coerenţă. De aici vine tot, din organizare, din lipsă de coerenţă. Se contrazic unii cu alţii, unii au dreptate mai multă decât alţii. Mă întreb, nu ştiu, din 18 milioane de români, nu mai găsim specialişti, nu mai există oameni competenţi, nu mai vrea nimeni să facă un pas în faţă şi să spună: numai aşa trebuie făcut.

„Medicii m-au felicitat pentru curaj”

Am avut neplăcuta ocazie să stau de vorbă cu medici care mă felicitau pentru curaj şi îmi spuneau, că ei nu au cum să vorbească, pentru că li se pune un x, undeva într-un dosărel, nu mai pot să acceadă la funcţii de conducere, li se spune foarte clar, că ai grijă, că mai bine taci din gură, că o să te ţinem minte şi aşa mai departe.

Şi nu e vorba numai de medici aici. E vorba de o societate întreagă. S-a ajuns cam ca pe vremea comuniştilor, unde şi atunci când vorbeai şi spuneai bancuri cu Ceauşescu, cineva îţi punea un x, undeva, la un dosar. E ruşinos, e trist, după 31 de ani de la o Revoluţie”, a declarat Bittman.

Bittman: „Românii au ajuns să facă party-uri pe ascuns. Sunt zeci de terase ilegale în țară!”

Bittman îi transmite lui Raed Arafat, șeful DSU, care a spus că ceea ce se întâmplă în Centrul Vechi este ilegal, referindu-se la o terasă care funcționa ca spațiu închis, în pandemie, că acest caz nu este singular.

„Vreau să îl anunț pe domnul Arafat, că în cazul acestei terase mai sunt cel puțin 20-30 de restaurante. Sunt zeci de restaurante și nu numai în București, în toată țara”, a declarat Bittman la Antena 3.

„Eu sunt de acord cu domnul Arafat. În condițiile legii, terasa aia e ilegală. Vreau să îl anunț pe domnul Arafat, că în cazul acelei terase mai sunt cel puțin 20-30 de restaurante. Sunt zeci de restaurante și nu numai în București, în toată țara.

Ba chiar am fost într-unul din ele, unde am intrat, m-am mirat. Avea și terasă care era plină. Nu aici, în județul Prahova. Dacă o sa căute, o să găsească. Era excepțional de mic și se mâncă înăuntru civilzat, nu știu dacă erau familii, dar aici e exact ceea ce discutam acum. Legea e lege doar pentru unii, pentru alții e doar așa…

„Pandemia e o afacere excepțională”

Ni se spune cum trebuie să stăm la petrecerile de Crăciun, de Revelion și așa mai departe. Tot timpul o să fie întreținută starea asta. Poate e chiar bănoasă, adică poate sunt categorii sociale care câștigă enorm de mult din aceste reglementări.

Pandemia ar putea dura anid de acum în colo. E o afacere execepțională. Încep să mă gândesc să produc și eu într-o pivniță niște Azitrox, aspirină. O să înceapă specula, vă dați seama. Gigi Becali a încercat să introducă niște medicamente în țară. O să înceapă o luptă între polii de putere, între oameni de afaceri puternici și atunci o să înceapă scandalul între ei”, a spus Dan Bittman.