Prefectul Capitalei, despre carantinarea Bucureștiului: „Cifrele sunt de natură să ne îngrijoreze, dar să nu ne alarmeze”

Prefectul Capitalei, despre carantinarea Bucureștiului: „Cifrele sunt de natură să ne îngrijoreze, dar să nu ne alarmeze”
Traian Berbeceanu, după incendiul de la „Matei Balș”: Pavilionul era recent renovat / Nu erau probleme cu încăzirea / Sistemele antiincendiu funcționau / Sursă Foto: Traian Berbeceanu, Facebook
Publicat: 23/11/2020, 15:01
Actualizat: 06/04/2021, 14:36

Traian Berbeceanu a făcut declarații, duminică, în ziua în care Municipiul București a atins o incidență cumulată a infectărilor cu noul tip de coronavirus de 6,13 la mia de locuitori.

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, spune că nu este necesară, deocamdată, carantinarea Bucureștiului, chiar dacă rata de infectare a crescut în ultimele zile.

„Deși incidenţa a sărit de şase, cumulată la ultimele 14 zile, numărul celor depistaţi pozitiv în ultimele 24 de ore e mai mic ca la alte raportări din zilele trecute. Cifrele sunt de natură să ne îngrijoreze, dar să nu ne alarmeze. (…) Au fost teste mai puţine, dar, nici numărul de testări, singur, nu este un indicator în sine”, a mai spus Berbeceanu. (…)„În Capitală, cel puţin pentru moment, nu se pune problema intrării în carantină”, a declarat Traian Berbeceanu, Prefectul Capitalei,

Prefectul Capitalei: Considerăm că măsurile în vigoare în acest moment sunt suficiente”

Prefectul Capitalei spune că măsurile în vigoare sunt suficiente pentru a preveni creșterea numărului de cazuri Covid.

„Nu avem în vedere convocarea Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă! Considerăm că măsurile în vigoare în acest moment sunt suficiente. Dacă le respectăm cu stricteţe, vom putea preveni răspândirea coronavirusului”, a declarat Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, la Europa FM.

Afirmațiile prefectului Capitalei au fost întărite, luni, și de premierul României, care spune că există mai mulți indicatori de care se ține cont în luarea unei astfel de decizii, iar totul ține cont de evaluările specialiștilor.

Ludovic Orban: „Nu există o rată stabilită. Sunt mai mulți parametri”

Întrebat dacă există o rată de infectare stabilită, de la care Capitala ar putea fi carantinată, premierul a răspuns: „Sunt mai mulți indicatori care determină decizia de intrare în carantină. Nu există o rată stabilită. Sunt mai mulți parametri. Este o decizie pe care o iau specialiștii, medicii epidemiologi, infecționiști, cei care cunosc foarte bine criteriile în funcție de care se poate lua o astfel de decizie”.

Raed Arafat, despre situația din București

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, duminică seară, că în București se constată atingerea unei faze de platou în ceea ce privește numărul infecțiilor cu noul coronavirus, semn că măsurile impuse în Capitală în ultimele săptămâni au început să aibă efect, dar nu se poate spune că ”situația este spre bine”.

„În acest moment putem să spunem că nu mai avem această creștere exponențială care a fost, suntem undeva la un platou, cu unele creșteri și scăderi. Deci nu putem să spunem că situația este spre bine în acest moment, dar nici nu putem să spunem că este în creștere așa cum era acum două-trei săptămâni. Măsurile au început să aibă efect”, a declarat Raed Arafat, la Digi 24.

În ceea ce privește posibilitatea carantinării Bucureștiului, șeful DSU a precizat: „Instituirea carantinei se face la propunerea DSP-urilor, dacă se ajunge la anumite criterii ce trebuie întrunite. Mai multe localități au decis să intre în carantină prin decizia Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență, altele au ales măsuri suplimentare de control, să mai aștepte impunerea stării de carantină. Nu o impunem de la centru în acest moment, ci este luată decizia pe plan local de către DSP-uri, cu avizul INSP și cu decizia CJSU, urmând ca ordinul să fie semnat de mine și publicat în conformitate cu prevederile legale”.

Bucureștiul rămâne pe primul loc în topul infectărilor cu SARS-CoV-2. Potrivit celor mai recente date furnizate de către Grupul de Comunicare Strategică, luni, 4.207 cazuri noi de COVID-19 au fost depistate la nivel național, dintr-un total de 9.938 efectuate în ultimele 24 de ore. Capitala a contabilizat 1307 îmbolnăviri nou confirmate, Municipiul București fiind urmat de județele Brașov – 302 și Constanța – 417.

Localitățile aflate în vecinătatea Bucureștiului, în carantină

11 localităţi din judeţul Ilfov, care se află în vecinatatea Bucureştiului, sunt în carantină. Este vorba despre Otopeni, Măgurele, Corbeanca, Popeşti Leordeni, Dobroeşti, Mogoşoaia, Bragadiru, Chiajna, Ciorogârla, Clinceni şi Berceni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat este obligat de instanță să-și plătească soția pentru toată munca depusă în casă,...
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a...
FOTO. Așa arată tânăra care a apărut lângă un milionar și și-a mărit tariful, iar...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Mureș a fost prins de polițiști în timp ce îşi viola fiica
Cu EA a înlocuit-o Pescobar pe Larisa Popa! Cine este noul manager de la Taverna...
Irina Loghin, luată cu Salvarea!
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după...
Cum a sărbătorit Vladimir Putin după ce a câștigat alegerile din Rusia. Liderul de la...
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini...
Acte auto pe care ești OBLIGAT să le ai în ORIGINAL, în mașină
Noul smartphone de la Google, Pixel 9, vine cu o serie de îmbunătăţiri şi caracteristici...
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
Vremuri tulburi pentru aceste zodii. Urmează decizii radicale
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut...
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după...
Nicolae Guță, părere sinceră despre vacanțele exotice. De ce nu a mers cântărețul niciodată în...
„Este un adult cu propriile planuri”. Cum se înțeleg, de fapt, Teo Trandafir și fiica...
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
În urmă cu 59 de ani s-a stins din viaţă liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej