REMDESIVIR. Când vom putea avea un medicament autorizat pentru COVID-19. Alexandru Rafila a făcut anunțul

REMDESIVIR. Când vom putea avea un medicament autorizat pentru COVID-19. Alexandru Rafila a făcut anunțul
Alexandru Rafila: Putem avea un medicament autorizat pentru COVID-19 până în toamnă
Publicat: 17/04/2020, 16:58
Actualizat: 18/04/2020, 19:21

Președintele Societății Române de Microbiologie (SRM), Alexandru Rafila, a declarat că antiviralul Remdesivir ar putea fi primul medicament autorizat pentru COVID-19. CNN a scris într-un amplu material despre medicamentul-minune care ar putea trata coronavirusul, chiar și în cazurile foarte severe.

Până în toamnă putem avea medicamentul care tratează COVID-19, a declarat, pentru Mediafax, Alexandru Rafila. Profesorul îşi bazează afirmaţiile pe primele rezultate ale studiului cu antiviralul Remdesivir, conceput pentru tratamentul Ebola. Din 125 de pacienţi în stare critică, internaţi într-un spital din Chicago, doar doi au decedat. Starea celorlaţi s-a îmbunătăţit rapid şi cei mai mulţi au putut fi externaţi după o săptămână de tratament.

Primul produs autorizat care acţionează asupra virusului

„Acesta ar fi primul produs autorizat care acţionează asupra virusului, practic împiedică replicarea virală. Ar fi primul medicament etiologic şi faptul că din cei 125 de pacienţi cu forme grave care au fost trataţi evoluţia a fost favorabilă şi chiar rapid favorabilă, după câteva zile de terapie pacienţii au putut fi mutaţi din secţiile de terapie intensivă şi după încă câteva zile au putut fi externaţi, oferă o speranţă extrem de puternică. Atunci când ai un medicament care tratează cauza bolii şi rezultatele sunt rapid observabile, speranţa este că putem avea până în toamnă un tratament care să împiedice aceste forme care provoacă un număr mare de decese, mai ales în rândul categoriilor la risc”, a explicat profesorul Alexandru Rafila.

Acesta a mai spus că 4000 de pacienţi din întreaga lume au fost trataţi cu Remdesivir, iar săptămâna viitoare ar putea fi făcute publice rezultatele pentru încă 400 de bolnavi de COVID-19 trataţi cu acest antiviral. Dacă rezultatele vor fi la fel de bune, ar fi un pas important pentru autorizarea acestui medicament în SUA, precum şi în alte ţări. Iar dacă un tratment eficient va fi folosit la scară largă, vor putea fi relaxate măsurile de distanţare socială.

„Ar trebui să ne apropiem de o situaţie în care activitatea socială, activitatea economică să se apropie de normal, mai ales că, în cursul sezonului rece, cum se întâmplă de obicei la infecţiile virale cu transmitere respiratorie, există o creştere a numărului de cazuri şi atunci putem fi mai bine pregătiţi pentru un eventual noul val care ar putea să fie înregistrat spre sfârşitul acestui an”, a adăgat profesorul.

Antiviralul nu există încă în România.

„Am făcut o aplicaţie prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru ca ţara noastră să fie inclusă în cadrul unui studiu care include 27 de ţări. El presupune administrarea acestui medicament în paralel cu cele care sunt introduse în protocoalele terapeutice naţionale, sperăm să obţinem cât mai repede aprobarea de la Agenţia Naţională a Medicamentului, care trebuie să avizeze protocolul propus de către OMS şi, într-un timp cât mai scurt, eu sper o săptămână, maximum două, să putem încheia aplicaţia, iar pacienţii din România să poată beneficia de acest medicament. Pe de altă parte, există şi o altă posibilitate, în perioada imediat următoare, care se referă la studii organizate chiar de compania producătoare”, a mai spus Alexandru Rafila.

Profesorul susține că singurul lucru care îi poate fi reproşat studiului cu Remdesivir este faptul că nu are şi un grup de control.

Pacienții cu noul coronavirus își revin mai repede după ce li se administrează medicamentul experimental Remdesivir

Pacienții cu Covid-19 primesc un tratament experimental, denumit Remdesivir, care dă rezultate bune, transmite CNN.

Pacienții care testează medicamentul experimentel aveau probleme respiratorii severe, dar au putut pleca din spital la câteva zile de la administrarea tratamentului, a declarat medicul care coordonează experimentul clinic.

Nu există nicio terapie aprobată oficial pentru Covid-19, virusul care poate duce la pneumonie severă și ARDS (acute respiratory distress syndrome). Medicamentul produs de Gilead Sciences a fost testat în cazul Ebola, fără succes, dar mai multe experimente pe animale au arătat că poate fi eficient în tratarea coronavirusurilor, mai ales Covid-19.

În februarie, OMS a declarat că Remdesivir s-a dovedit eficient în tratarea Covid-19.

Gilead sponsorizează testarea cu Remdesivir în cazul unui număr de 2.400 pacienți, cu simptome severe de Covid-19, în 152 de experimente în toată lumea. De asemenea, medicamentul este testat în cazul a 1.600 pacienți cu simptome moderate, din 169 de spitale de pe întreg mapamondul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Zeci de experţi în Inteligenţă Artificială de la Google, recrutați de Apple