„Ovreiul” Nicolae Steinhardt, una dintre dintre cele mai frumoase povești despre CREDINȚĂ: „Cred că nu există nimic mai frumos, mai adânc, mai îmbietor, mai rezonabil, mai bărbătesc şi mai perfect decât Hristos”

„Ovreiul Nicolae Steinhardt, una dintre dintre cele mai frumoase povești despre CREDINȚĂ: „Cred că nu există nimic mai frumos, mai adânc, mai îmbietor, mai rezonabil, mai bărbătesc şi mai perfect decât Hristos
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 26/04/2022, 09:59
Actualizat: 26/04/2022, 10:09

„Răul poate să-l facă oricine, cât de nevoielnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite” spunea cu emoție Nicolae Steinhardt, scriitorul  și publicistul român cu origini evreiești. Pe data de 29 martie 1989 se stingea din viață în drum spre București, departe de singurul loc care i-a fost vreodată “acasă”,  mai exact Mănăstirea Rohia.

Viața părintelui Nicolae Steinhardt este ea însăși o poveste, poate una dintre cele mai frumoase care s-au scris vreodată. Și care merită spusă, scrisă și citită în Săptămâna Luminată, cea care urmează praznicului Învierii Domnului. Unii oameni rămân repere pentru eternitate, în ciuda vremurilor și vitregiilor sorții. Nicolae Steinhardt este unul dintre ei.

O poveste despre suferință, despre iubirea de Dumnezeu, despre chinul închisorii comuniste, despre credință, despre fericire, despre taina Botezului  primit la orice vârstă. De fapt, “Jurnalul fericirii” este, asa cum afirma Dan Chelaru, “o carte contemporană cu Dumnezeu.”  N. Steinhardt, evreul genial convertit la ortodoxie, a povestit în cartea „Jurnalul fericirii“ drama trăită de toţi cei care erau aruncaţi în închisorile comuniste. Este, în același timp, o adevărată lecție, despre ceea ce înseamnă  să faci imposibilul posibil, chiar și în condiții greu de imaginat.

Frumusețea din Infern 

Pentru Nicolae Steinhardt, închisoarea a fost, deși pare un paradox, o adevărată binecuvântare. Pentru că aici a cunoscut oameni pentru care n-a mai contat apartenenţa lui  religioasă, primindu-l la ortodoxism pe el, evreul care a simțit dintotdeauna că, adevărata lui chemare este religia creştină. De fapt, acolo, în temniță, evreul Nicolae Steinhardt l-a cunoscut pe Hristos.

Iată ce mărturisea în legătură cu această perioadă a vieții sale:

„Închisoarea, după Securitate, este un liman, o oază, un rai. La Fortul 13 Jilava am fost pus într-o carceră cu Sandu Lăzărescu, fost legionar. Îmi cere iertare că a fost legionar, mi-o fi foarte nesuferit să stau atât de strâns cu el. Îi răspund că atunci îi cer şi eu iertare că sunt evreu şi că trebuie să stea lipit de mine, că în ceea ce priveşte vinovăţia, vinovaţi suntem cu toţii, deopotrivă, laolaltă. Valuri de bucurie se revarsă asupra noastră, curg, ne inundă, ne desăvârşesc. (…) Încep să presimt că Hristos e prezent în puşcărie. Nu-mi vine să cred că totul poate fi atât de complet, că am parte de aşa binecuvântat noroc“, povestea Nicolae Steinhardt.

Foamete, insulte și bătăi… și speranță!

Purtat dintr-o celulă în alta, îndurând foamea, insultele și bătăile, Steinhardt  transformă un loc al suferinței, o temniță,  într-un loc al fericirii. Nicolae Steinhardt, Nicu-Aureliu Steinhardt pe numele său real, s-a născut la 29 iulie 1912 într-o margine de Bucureşti, după cum scrie în autobiografia sa.

Era fiul unei familii de evrei care s-au mutat, când micul Nicu a intrat la şcoală, pe Calea Moşilor nr. 208 din Bucureşti. Tatăl său, Oscar Steinhardt, a fost inginer, coleg de facultate cu Albert Einstein, la Politehnica din Zürich – Elveţia. Mama sa se înrudea cu Sigmund Freud, pe care viitorul filosof l-a vizitat la Viena.

Studiile şi le-a făcut la Şcoala Clemenţa, apoi la Liceul Spiru Haret, unde a fost coleg cu Mircea Eliade, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Alexandru Ciorănescu. În 1936,  îşi ia doctoratul în Drept, dar cariera îi este brusc întreruptă de purificarea etnică din anii `40 atunci, fiind trimis să presteze munci umilitoare pentru un intelectual strălucit: măturător pe străzi. Ceea ce pentru alții poate părea total paradoxal, Steinhardt și-a primit mereu destinul cu seninătate.

Experienţa unei profeţii ciudate

Atras de mic către învăţătura ortodoxă, Steinhardt trăise experienţa unei profeţii ciudate: un irlandez pe care-l cunoscuse în Elveţia, îi prezisese că va îmbrăţişa el, un evreu nepracticant, religia creştină. Viața i se schimbă radical după ce intră în vizorul regimului comunist. La 46 de ani, este arestat şi va fi inculpat în celebrul proces Noica- Pillat. Toţi prietenii lui Constantin Noica, printre care Nicolae Steinhardt, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti etc vor trece prin calvarul ce va purta diverse nume: Jilava, Aiud sau Gherla…

Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Noica, Steinhardt este condamnat în „lotul Noica-Pillat” la 13 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Întâlnirea cu Dumnezeu s-a desăvârşit în aceste locuri de cumplită suferinţă.

Un vis împlinit: BOTEZUL ORTODOX!

Unul dintre cele mai emoționante episoade este cel al botezului, chiar acolo în mijlocul infernului din temniță. La 15 martie 1960, Nicu-Aureliu Steinhardt primeşte, în celula de la Jilava, botezul ortodox, într-o ceremonie  oficiată de monahul basarabean Mina Dobzeu. Botezul avea ca martori 2 preoţi greco-catolici aflaţi în celulă, oferind momentului însemnătatea unei convertiri ortodoxe cu caracter ecumenic.

„Acolo, la Jilava, în camera 18 de pe secţia a doua (unde în două rânduri cursese sânge) am primit Sfântul Botez – la 15 martie 1960 (…) Am fost botezat valabil, în mare grabă, cu apa dintr-un ibric cu smalţul sărit. Naş l-am avut pe un coleg de lot, fost director de cabinet al mareşalului Antonescu, Emanuel Vidraşcu“, se confesa Steinhardt, mai târziu, în autobiografia scrisă la Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia din Maramureş.

Cuvintele lui Nicoleae Steinhardt despre Hristos sunt mărețe și deopotrivă copleșitoare. Te înaltă, dar te și coboară, făcându-te să te  întrebi, pe tine neputinciosul, câtă putere , speranță și credință este în ovreiul botezat în temnița închisorii Jilava.

Iată mărturisirea lui din „Jurnalul fericirii”: „Cred că nu există nimic mai frumos, mai adânc, mai îmbietor, mai rezonabil, mai bărbătesc şi mai perfect decât Hristos, ba mai mult decât atât, dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afara adevărului şi că, de fapt, adevărul este în afara lui Hristos, mai bine aş rămâne atunci cu Hristos decât cu adevărul”.

Nicoleae Steinhardt nu execută toţi cei 13 ani de închisoare, în 1964, fiind beneficiarul deciziei de graţiere generală a deţinuţilor politici.

Nicolae Steinhardt își găsește liniștea la Rohia

Botezat creştineşte la Schitul Darvari din mijlocul Bucureştiului,  Steinhardt reuşeşte după un drum sinuos să îşi găsească liniştea la Rohia, o oază de pace descoperită în 1973 cu ajutorul lui Constantin Noica şi Iordan Chimet. Aici a fost tuns întru monahism în 1980, ca „fratele Nicolae“, fiind cunoscut ca „monahul Nicolae De la Rohia“, pseudonim ales pentru a putea publica în continuare scrierile sale.

Jurnalul fericirii, cartea care-ți schimbă viața

Capodopera sa, „Jurnalul fericirii“, a avut o istorie la fel de zbuciumată, cu multe piedici. Terminat în 1972, manuscrisul este confiscat de Securitate, astfel că autorul trebuie să-l reconstituie din memorie. Confiscat din nou, manuscrisul a fost în cele din urmă tipărit la presiunea diasporei din Occident, care reuşise să ajungă în posesia unei copii a manuscrisului. Postul de radio Europa liberă citeşte pasaje întregi din Jurnalul lui Steinhardt, ceea ce face ca după Revoluţie, cartea tipărită să ajungă cea mai citită din România.

Pe 30 martie 1989, inima lui Nicolae Steinhardt a încetat să mai bată la 76 de ani. Jumătate din viaţă o trăise căutând fericirea, iar cealaltă jumătate, ultimii 29 de ani, trăind fericirea. În drum spre spitalul din Baia Mare, monahul de la Rohia face infarct.

Comoara de la mănăstirea Rohia

Mănăstirea din Rohia este renumită în întreagă ţară nu numai pentru legenda ei, fiind construită în stâncă, ci şi pentru biblioteca sa. Comoara ascunsă și bine păzită a mănăstirii Rohia este biblioteca. Aici s-au adunat pana acum peste 40.000 volume de carte, fiind una dintre cele mai mari și importante biblioteci din Transilvania. Biblioteca a fost organizată de părintele Nicolae Steinhardt după modelul marilor biblioteci publice. .

La Mănăstirea Rohia se află și Chilia Părintelui Nicolae Steinhardt. Organizată ca un mic muzeu, chilia în care monahul Nicolae de la Rohia a locuit între anii 1980-1989 păstrează lucruri personale ale acestuia: manuscrise, cărți, icoane, tablouri, mobilier.  Mulți dintre cei care au citit Jurnalul Fericirii au spus că este o carte care le-a schimbat viața și pe care ar reciti-o mereu și mereu. O carte despre umilințele trăinte în temniță, dar în același timp despre credință, prietenie și iubirea pentru viață.

 Nicolae Steinhardt a spus mai frumos ca nimeni altul aceste cuvinte:

„Nimeni nu se face creştin, măcar de primeşte botezul, aşa ca mine, târziu în viaţă. Chemarea e mereu anterioară – oricât de adânc, de subtil, de iscusit ar fi tăinuită. Mereu logica răstălmăcită: cauţi ceea ce ai găsit, găseşti ceea ce ţi s-a pregătit şi ţi s-a şi dat.

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu o cucernicie tâmpă şi laşă. Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi“.

„Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie doar să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este”, scria atât de frumos  N. Steinhardt, într-un fragment din Jurnalul Fericirii.

DESPRE NICOLAE STEINHARDT

Numele: Nicu-Aurelian Steinhardt.

Data şi locul naşterii: 29 iulie 1912, comuna Pantelimon, judeţul Ilfov.

Studiile şi cariera: A absolvit, în 1929, cursurile liceului „Spiru Haret“, din Bucureşti. Printre colegii săi s-au numărat: Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat şi Marcel Avramescu.

  • Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti în 1934, iar în 1936 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în drept constituţional, cu lucrarea „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit“. Cercetarea este publicată în acelaşi an.
  • Publică patru cărţi, până în 1937, numeroase traduceri şi colaborează cu toate marile reviste de cultură ale vremii. De la data eliberării din arest, în august 1964, şi până la data morţii, publică cinci cărţi.
  • Alte 14 lucrări văd lumina tiparului, după decembrie 1989. Lucrări reprezentative: „Prin alţii spre sine. Eseuri vechi şi noi“ (1988) „Jurnalul fericirii“ (1991) „Monologul polifonic“ (1991) „Cartea împărtăşirii“ (1995) „Între lumi“ (2001) Data şi locul morţii: 30 martie 1989, Baia Mare, judeţul Maramureş. Este înmormântat la Mănăstirea Rohia.
Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul Zilei, Adevărul, Mișcarea de Rezistență, Aleph citeste mai mult