Bărbat reținut de jandarmi pentru că ar fi împărțit materiale cu caracter legionar pe Calea 13 Septembrie din Capitală, în timpul sfințirii Catedralei
Un bărbat a fost surprins de jandarmi, duminică, în timp ce ar fi împărțit pe Calea 13 Septembrie din Capitală materiale cu caracter legionar.
Potrivit Jandarmeriei Capitalei, pe Calea 13 Septembrie, în jurul orei 10:30, jandarmii au observat un bărbat în timp ce distribuia cetățenilor materiale informative sub formă de ziare.
Captură Antena 3CNN
În conținutul acestora apăreau referiri explicite care contravin prevederilor ordonanței privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, susțin reprezentanții Jandarmeriei.
Au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, iar bărbatul a fost predat polițiștilor pentru continuarea cercetărilor, au precizat jandarmii.
Bărbatul s-a apărat: „Ce, Mihai Viteazul e fascist? Că el e în ziar”
– De ce v-au oprit?
– Pentru că este ziar cu conţinut fascist.
– Păi şi este?
– Luaţi dumneavoastră şi citiţi.
– Nu pot să iau pentru că înţeleg că sunt probe.
– Probe de ce? Mihai Viteazul era fascist? Că e Mihai Viteazul în ziar”, a fost discuţia dintre bărbat şi reporterul Antena 3 CNN.
Incidentul a avut loc în timpul slujbei de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale, la care au asistat mii de pelerini din toată ţara şi din străinătate, dar şi oficialităţi de la cel mai înalt nivel; preşedinţii Nicuşor Dan şi Maia Sandu, premierul Ilie Bolojan, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Mircea Abrudean şi Sorin Grindeanu, foştii premieri Victor Ponta, Marcel Ciolacu şi Viorica Dăncilă, Custodele Coroanei, Principesa Margareta şi Principele Radu, şeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiţă Vlad, precum şi alte oficialităţi. Sluhba a fost oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi de Patriarhul Daniel al BOR, alături de un numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
AUTORUL RECOMANDĂ:
- În timp ce USR-iștii din Guvern participau la Sfințirea Catedralei, Drulă își făcea campanie pe străzi cu șeful CIMITIRELOR. Susținătorul lui Drulă este și membru în Consiliul de Administrație la Obregia
- Ziua ipocriziei naționale! Cei care voiau „spitale, nu Catedrale” au ajuns azi să conducă România și să participe la Slujba de Sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului