Prețul cu care se vând ouăle încondeiate de STRUȚ. Sunt la mare căutare!

Prețul cu care se vând ouăle încondeiate de STRUȚ. Sunt la mare căutare!
Publicat: 21/04/2024, 15:43

Târgul de meșteșuguri din Iași este deschis zilele acestea, astfel că tot felul de minunății hand made pot fi găsite acolo. 

Pentru că mai sunt doar câteva zile până la Paște, ouăle încondeiate sunt la mare căutare la tâgul unde s-au adunat meşteri populari din toată zona Moldovei.

Mai mult, doritorii pot învăța să încondeieze ouă pentru că meşterii populari au organizat ateliere. Cine a vrut să plece acasă şi cu o amintire a plătit între 10 lei, pentru un ou de prepeliţă încondeiat, şi 800 de lei pentru unul de struţ pe care erau pictate icoane.

”Văd bucuria în ochii lor, mă încarc cu bucuria lor. Am văzut şi la bunici, dar tehnica am prins-o la mănăstire la Miclăuşeni. Am stat câteva zile acolo şi maicile m-au învăţat în atelierul lor”, spune Ana-Maria Zăbavă, meşter popular.

Ouăle pictate sau încondeiate de meșterii populari veniți din toată Moldova sunt extrem de frumoase, modelele originale fiind inspirate din motive florale sau de obiecte agricole din gospodărie.

”Pentru al 23-lea an, iată, organizăm un astfel de târg. Ce poate fi mai frumos în această perioadă decât să facem un târg prin care să ducem mai departe tradiţiile noastre şi încondeiatul ouălor face parte din această tradiţie.Chiar dacă meşteşugul este unul vechi, cei care îl practică ştiu să ţină pasul cu noile generaţii şi cerinţele acestora”, spune Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii din Iași, potrivit observatornews.ro.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
×