Tabel chirii | TOP 15: Orașele din România cu cele mai mici chirii pe final de 2025. Unde e cel mai ieftin + cel mai scump

Publicat: 21 11. 2025, 08:56

Gândul îți propune un tabel cu orașele din România în care se pot găsi cele mai mici chirii, pe final de 2025.

Totodată, poți afla și unde este cel mai scump. Este vorba, mai exact, de un TOP 15 al acestor localități. Iată tabelul:

De asemenea, un alta oraș din România, care nu a fost cuprins în acest clasament oferă cele mai mici chirii, în noiembrie 2025, în ciuda valului de scumpiri și a faptului că achiziționarea unei locuințe a devenit un vis tot mai greu de îndeplinit pentru multe familii din țara noastră.

Astfel, tot mai multe persoane aleg varianta închirierii, deși nici asta nu mai pare a fi o idee la fel de accesibilă ca în anii trecuți.

Chiriile au crescut cu aproape 10% într-un an, la nivel național, în timp ce veniturile nu au ținut pasul cu aceste scumpiri. Capitala conduce detașat la capitolul „prețuri mari”, cu garsoniere care ajung la 450-500 de euro/lună.

Dar există și zone unde chiriile rămân încă mici, iar prețurile variază foarte mult în funcție de zonă și condiții.

Astfel, în timp ce marile centre universitare sau economice au înregistrat creșteri puternice, orașele mai mici continuă să ofere variante accesibile pentru cei care caută o locuință de închiriat.

De exemplu, conform platformelor de specialitate, Reșița conduce detașat la capitolul chiriilor mici, în noiembrie 2025. În acest oraș, situat în județul Caraș-Severin, o garsonieră poate fi închiriată cu numai 100 de euro pe lună, adică aproximativ 500 de lei.

Totuși, este vorba de un spațiu modest, cu condiții simple, dar unul suficient pentru cine caută o variantă extrem de accesibilă.

La nivel național, chiriile au crescut cu aproape 10%, iar marile orașe resimt cel mai puternic această tendință.

În București, un apartament cu două camere a ajuns în august 2025 la 600 de euro, față de 550 de euro în aceeași perioadă a anului trecut.