VIDEO | Prezentatoarea Simona Țăranu, despre momentul în care a zis Rafael Nadal în loc de Raed Arafat: „Creierul meu nu a procesat nimic”

Publicat: 25 09. 2022, 10:00
Actualizat: 25 09. 2022, 12:03

This browser does not support the video element.

Simona Țăranu, îndrăgita prezentatoare TV, a povestit, la podcastul „ALTCEVA” al lui Adrian Artene, că, în timpul unei transmisiuni live, i-a confundat pe Rafael Nadal și Raed Arafat. „Creierul meu nu a procesat nimic. Eu nu am crezut vreodată că am zis așa ceva”, a spus ea, amuzată.

„Cred că am devenit cunoscută după acea gafă. Eu nu am înțeles ce s-a întâmplat. Era o informație de ultimă oră, am venit cu repeziciune din redacție, am spus tâmpenia asta. Nu e nici o glumă, nici o bâlbă. E o gafă în toată regula. Eu nu mi-am dat seama ce am zis.

Am dat informația, a intrat materialul. După care am reluat informația și de data asta am zis corect. Creierul meu nu a procesat nimic. Eu nu am crezut vreodată că am zis așa ceva.

În momentul în care am ieșit din jurnal, am mers în redacție. Toată lumea era calmă și țin minte că a venit cineva și a zis: „Tu i-ai zis Rafael Nadal?”. I-am zis: „Nu. Mai uită-te o dată”. Și așa am zis”, a povestit Simona Țăranu.

Momentul în care Simona Țăranu a spus Rafael Nadal în loc de Raed Arafat

Cine este Simona Țăranu

Simona Ţăranu s-a născut pe 17 noiembrie 1988, la Piatra Neamţ, și provine dintr-o familie de ingineri. A absolvit Colegiul Naţional Petru Rareş din Piatra Neamţ, apoi s-a mutat la Bucureşti, unde a studiat Cinematografie şi Televiziune la Universitatea Media.

S-a angajat la Digi 24, acolo unde prezenta ştirile din weekend, după care, în 2011, s-a mutat la Digi Sport, fiind o mare admiratoare a echipei spaniole de fotbal FC Barcelona.

Simona povestește la ALTCEVA despre cum televiziunea a întors-o din drumul către mănăstire, despre legătura de familie pe care o are cu Ion Creangă și dezvăluie care este sportivul căruia i-ar acorda o zi din viața ei.