General-maior (R) Paul Hurmuz: „Acordurile dintre URSS și SUA au avut scopul de a evita un război nuclear”

Publicat: 13/02/2024, 22:39

General-maior (R) Paul Hurmuz, fost director-adjunct al Diviziei Intelligence a Statului Major Militar Internațional al NATO, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. În momentul în care SUA și Uniunea Sovietică au ajuns să aibă foarte multe arme nucleare tactice, s-a stabilit faptul că trebuie să se încerce evitarea unui război nuclear, spune generalul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Încă de acum 70 de ani, în SUA și Uniunea Sovietică a fost o preocupare (când s-a ajuns la arsenale nucleare enorme, de 30.000-40.000 de focoase). Au ajuns la concluzia că e nevoie să aibă un dialog, că este nevoie să caute o metodă prin care să evite un război. Dacă am intra în intimitatea acelor acorduri (dintre SUA și Uniunea Sovietică), am fi extrem de surprinși de nivelul de detaliu la care specialiștii din Statele Unite și din Uniunea Sovietică au putut să ajungă pentru a evita un război nuclear”, a declarat generalul.

Conform acestuia, în 1983 a fost un moment în care aproape că omenirea a asistat la un război nuclear.

General-maior (R) Paul Hurmuz: „Situația era dramatică”

„Stabilitatea strategică se referă, în primul rând, la stabilitatea strategică nucleară. Au fost pași dramatici. Evident, cele mai mari realizări din acest domeniu au fost făcute în momentul în care Gorbaciov a ajuns Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În 1983, omenimea a fost la un pas de a se declanșa un război nuclear. KGB-ul de la vremea respectivă era obsedat de faptul că SUA și NATO vor declanșa un război împotriva URSS. În acea perioadă, pe continentul european erau dispuse rachetele cu rază medie de acțiune. Situația era dramatică. Prin amplasarea rachetelor cu rază medie de acțiune, practic Moscova putea fi lovită în 7-10 minute. După tot evenimentul ăsta, care a fost depășit cu bine, s-a realizat și momentul de deschidere, în care negocierile au reușit să producă rezultate”, a mai spus generalul maior (R) Paul Hurmuz.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Vești bune de la Spitalul Foișor. Starea de sănătate a lui Florin Piersic se ameliorează...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19...
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Subiectele la Evaluare Națională 2024 clasa a 2-a pentru Română citit
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Cum au fost întâmpinați fiii vrăjitoarei Sidonia după ce au ieșit din închisoare. Autorii crimei...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Stresul cronic din adolescență ar putea reduce fertilitatea la vârsta adultă
×