VIDEO | Adrian Năstase, despre anexările lui Vladimir Putin în Ucraina: „El face aceste lucruri pentru a-i determina pe americani să se așeze la masă, pentru o nouă negociere de frontieră”

Publicat: 13/10/2022, 11:04
Actualizat: 13/10/2022, 11:10

Adrian Năstase, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Politicianul a afirmat că Vladimir Putin a anexat regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson „nu pentru că ar avea nevoie de spații”, ci „pentru că aici există populație rusă”. În acest context, invitatul lui Marius Tucă este de părere că președintele rus merge pe același model ca al lui Hitler, care a cucerit teritorii „pe ideea de a unifica națiunea germană, într-un anumit teritoriu”.

„Declarații de independență poate să facă oricine – deci un precedent, la Kosovo, în 2014, și cu felul în care s-a creat, din majoritatea albaneză, poporul kosovar, care își exercizează toată puterea. Și în cazul Crimeii, și acum, ei practic spun același lucru: că prima fază a fost independența și noua entitate statală a decis, după aceea, alipirea.

Asta este ceea ce, până la urmă, Putin încearcă să inducă, ca elemente de drept de argumentație juridică, dar după aceea spune foarte clar: domnule, mai terminați cu dreptul internațional – la fel ca Hitler. În definitiv, Hitler a avut exact același model și pe aceeași idee, că el a cucerit, până la urmă, teritorii – Polonia, Austria și așa mai departe – pe ideea de a unifica națiunea germană, într-un anumit teritoriu.

Putin vrea să facă același lucru. El de ce cucerește aceste teritorii? Nu pentru că ar avea nevoie de spații, că mai are teritorii, ci pentru că aici există populație rusă și el vrea să introducă în acest spațiu vital”, a declarat Adrian Năstase.

Adrian Năstase este de părere că Vladimir Putin își continuă ofensiva în Ucraina „pentru a-i determina pe americani să se așeze la masă, pentru o nouă negociere de frontieră”.

„Problema geopolitică este diferită și el (n.r – Vladimir Putin) nu are neapărat nevoie de aceste teritorii, de aceste spații. El face aceste lucruri, în momentul de față, pentru a-i determina pe americani să se așeze la masă, pentru o nouă negociere de frontieră. Deci americanii se vor așeza – dar nu numai americani, o masă mai largă.

Din păcate, este celebra formulă pe care am mai spus-o: ori ești la masă, ori ești pe masă, adică faci parte din meniu. Deci de asta este foarte riscant și dacă noi nu participăm în niciun fel la jocurile astea – pentru că noi mergem pe mâna americanilor și nu înțelegem că și pentru americani ar fi util ca, din când în când, să participăm”, a precizat Adrian Năstase.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Maghiarii AU PRIMIT INTERZIS chiar în România. Decizia drastică luată chiar astăzi, 20 MAI
Tragedia peste care Alin Oprea nu poate să treacă. A pierdut cea mai dragă persoană
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×