VIDEO | Andrei Păunescu: „Cel mai mare păcat ar fi să dau ceva din patrimoniul meu și al familiei”

Publicat: 03/11/2022, 13:34

Andrei Păunescu, fiul lui – Adrian Păunescu – a fost invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul. Acesta spune că Adrian Păunescu nu și-a vândut drepturile de autor.  Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Am filmat 5 ore cu Nicu Ceaușescu, dialogul cu Adrian Păunescu și nu numai cu Adrian Păunescu. Au fost acolo și alte figuri. Am dat câteva minute, le-am publicat pe pagina de Youtube care sunt văzute de oameni din toată lumea.

M-a contactat un canal uriaș de televiziune de știri din Asia să cumpere casetele originale pe un preț fantastic. Atunci mi-am dat seama că acesta ar fi cel mai mare păcat posibil, să dau ceva din patrimoniul meu și al familiei.

Cum puteam eu  dau niște filmări, acceptând eu, copiii mei, rudele mele, poporul român și oricine altcineva nu ar putea avea acces la ceva din viața lui Adrian Păunescu, pentru interzice un patron străin.

Lumea poate să fie așa, noi nu suntem așa. Dacă eram așa, imediat după ce tata a murit, am primit o ofertă uriașă se publice o carte pe niște bani incredibili și nu am fost de acord, pentru nu era ceva moral.

Adrian Păunescu nu și-a vândut cu aproximativ un an, doi înainte de a muri, drepturile de autor pentru poezii unui alt mare patron de presă român care i-a propus 1 milion de euro ca să preia poezia lui Adrian Păunescu.

Adrian Păunescu a murit cu 1900 de lei pensie”, a spus Andrei Păunescu.

Emisiune o puteti urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se schimbă obligatoriu la mașină. Toți șoferii trebuie să se prezinte la service
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×