VIDEO | Emma Zeicescu: „IQOS reduce cu 95 % din substanțele nocive direct asociate cu bolile fumatului”

Publicat: 27/10/2022, 00:38

Emma Zeicescu, Director Communications – Philip Morris România, a fost invitata lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Aceasta spune că produsele alternative conțin nicotină.

„Oamenii se întorc la a fuma pentru nicotină. IQOS reduce cu 95 % din substanțele nocive direct asociate cu bolile fumatului. Noi nu ne adresăm sub nicio formă publicului tânăr.

În Philip Morris este un lucru foarte clar. Accesul tinerilor la fumat nu este prioritatea noastră. Să ne uităm puțin la paleta de vicii pe care o avem și atunci cred că din toate punctele de vedere, ar trebui să fim ușor mai raționali, mai rezonabili.

bucur există, măcar și din perspectivă fiscală, o zonă de rezonabilitate. Mi-aș dori foarte tare existe un dialog onest, bazat pe argumente, astfel încât ne uităm puțin și la ceea ce se întâmplă în zona de sănătate a acestor oameni, așa cum sunt ei, fără modificăm realitatea.

Produsele alternative conțin nicotină. Nicotina este cea care, nefiind lipsită de riscuri, ea este cea care produce adicția. Totuși, în acest context mai larg, dacă te gândești că poți reduce cu 95 %, lucrurile se văd parcă cu alți ochi.

Vreau cred pentru această categorie de oameni există o alternativă, iar toată această zonă de informare cred că vine pur și simplu din dorința noastră de a schimba un pic mentalitățile în România”, a spus Emma Zeicescu.

Emisiune o puteti urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×