VIDEO | Ion Cristoiu: „Există mai multe sfidări care au venit din partea Ucrainei. S-au adunat multe situații”

Publicat: 23/02/2023, 23:04

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. De-a lungul timpului, România a avut mai multe sfidări venite din partea Ucrainei, spune scriitorul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Avem mai multe sfidări venite din partea Ucrainei. Românii și-au dat seama de asta. Au fost: legea minorităților, hăituirea preoților noștri, în care nu a existat rușine, nici măcar cu scuze.

De asemenea, a fost problema cu cerealele, iar apoi situația cu Bâstroe. A fost o serie întreagă de lucruri groaznice pentru noi. S-au adunat multe”, a declarat Ion Cristoiu.

În cazul privind adâncirea canalului Bâstroe – căreia România i se opune și despre care autoritățile ucrainene spun că este „doar pentru întreținere” -, Ministerul Infrastructurii din Ucraina a afirmat, într-o postare pe Twitter, că „adâncimea de navigare pe Canalul Bâstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 metri, pentru prima oară de la declararea independenței țării”. Este declarația care a sădit sămânța incertitudinii și a deschis o întreagă „Cutie a Pandorei” în jurul acestui subiect, care nu a fost, de-a lungul timpului, unul lipsit de controverse.

Oficiali români și politicieni au făcut scut în jurul subiectului Bâstroe, cerând părții ucrainene să lămurească situația și să aducă precizări concrete pe acest subiect, fără a lăsa loc de alte interpretări.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
Cel mai mare pericol pentru șoferi. Nimeni nu s-a gândit la asta
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×