VIDEO | Ion Cristoiu: „Un moment din acțiunile Israelului poate să rescrie tot trecutul”

Publicat: 14/11/2023, 23:04

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Israelul nu a precizat ce se va întâmpla după ce va captura organizația Hamas, spune acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Nu putem să știm exact numărul de victime din Israel, spune scriitorul.

„Israel a monitorizat tot timpul liderii Hamas. Poate că scopul fusese să purifice Gaza. Deocamdată, autoritățile israeliene, în frunte cu Netanyahu, nu spun ce vor face după capturarea Hamas. Văzând ce este acum, dacă se ajunge la plecarea palestinienilor și Israelul pune mâna pe teritoriu, este posibil ca israelienii să fi știut că va exista atacul. Un fapt din prezent poate să rescrie tot trecutul. În 1973, evreii au fost luați prin surprindere prin atacarea de către două state, Egiptul și Siria. Israelul voia să folosească și bomba atomică. În acest moment, ei au ajuns pe mâna americanilor și au fost salvați. Există ipoteza că, de fapt, cel care a provocat asta a fost CIA. Americanii aveau nevoie de Egipt. Alungase consilierii sovietici. O parte era cu Uniunea Sovietică, dar avea la mână și israelienii. Poate fi și acum un astfel de calcul”, a declarat Ion Cristoiu.

OMS a descris cel mai mare spital din Gaza ca fiind „aproape un cimitir”. Spitalul Al-Shifa – situat în nordul Gazei – a fost prima linie a luptei, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) insistând că Hamas operează un centru de comandă și control în tunelurile de sub spital. Hamas și spitalul neagă acest lucru.

„În jurul spitalului sunt cadavre care nici măcar nu pot fi îngropate sau duse la morgă”, a declarat, însă, purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier. Potrivit acestuia, 600 de persoane au rămas în spitalul morții.

„Spitalul nu mai funcționează deloc așa cum ar trebui. Este aproape un cimitir”, a avertizat Lindmeier.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Cât câștigă Denise Rifai. Vedeta, incomodată de Dani Oțil și Răzvan Simion
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×