VIDEO | Victor Ponta, despre candidatura partidului său la alegerile din 2024: „Îl relansăm, susțin oameni. Îi sprijin pe cei care vor candida. Eu stau pe bancă. N-am speranțe că orașele vor fi mai bine”

Publicat: 20/09/2022, 01:12

Victor Ponta, fostul premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul prim-ministru a afirmat că partidul său, PRO România, va participa la alegerile parlamentare din 2024, precizând că îi va susține „pe cei care vor candida”. Întrebat dacă alegerile locale vor fi esențiale, invitatul lui Marius Tucă susține că „politic, sunt importante”, însă nu are „speranțe că orașele vor fi mai bine”.

M. Tucă: În 2024 sunt alegeri. Tu ce faci cu partidul tău?

Victor Ponta: Îl relansăm, susțin oameni, nu mai bag eu. O să susțin oameni și o particip pe PRO România. Sincer fiu, vreun un an jumate am zis – mai ales am o relație foarte bună și cu Ciolacu, și cu alții – am zis că poate cei din PSD vor ne sprijinim, facă ceva cu noi, că-s câțiva oameni deștepți la PRO România – nu că nu sunt și la PSD – dar nu vor. Îi sprijin pe cei care vor candida. Eu stau pe bancă.

M. Tucă: Ești de acord fie în același timp parlamentare cu prezidențiale?

Victor Ponta: Da, n-ar fi rău. De ce nu fie?

M. Tucă: Cât de importante sunt localele din 2024? Sunt esențiale pentru ce va fi la sfârșitul anului?

Victor Ponta: Politic, sunt importante, dar din păcate – hai vorbim de București. A fost Firea, s-a bucurat poporul a scăpat de Firea. A venit Nicușor, e mai rău. La Timișoara a fost Robu. Au ieșit focile, au țipat vină Fritz, fie ca în afară. Ca în afară e – e frig și arde spitalul de copii. Sunt foarte puține orașe. Nu mi-a plăcut niciodată, ca persoană – i-am fost adversar și nu ne-am plăcut deloc cu primarul de la Brașov, cu Scripcaru.

Dar întotdeauna am zis: cel mai frumos oraș, cel mai bine administrat din România – nu are munți – e Brașovul. N-am ce zic, cu șosele, curățenie, tot. Nu îmi plăcea de el, ca om. S-a mobilizat focimea și l-a pus pe Allen – arată ca dracu orașul, aduceți-l pe Scripcaru înapoi. Am văzut Ploieștiul – oraș mare, vorba aia – am văzut primarul umblă cu un tricou, care se ceartă cu președintele Consiliului Județean, ei fiind de la același partid.

Oameni buni, aveți bani la Ploiești, s-au băgat bani, se bagă bani mulți acolo, umbli cu tricou, n-au apă caldă. Am prieteni, le-am zis: ‘Haideți, veniți la București’. Deci n-am speranțe orașele vor fi mai bine. Primarii vechi, de comune, vor câștiga, acolo câștigă aceeași primari întotdeauna.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că...
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
FOTO. Imagini incendiare! Cea mai frumoasă voleibalistă din lume, în costum de baie
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua...
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Crin Antonescu, atac la Iohannis și conducerea PNL: Un grup de nevertebrate politic, orice vot...
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul...
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc...
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață...
Pensia infimă pe care o primește Ilie Năstase, după recalculare! Fostul tenismen este șocat: „Nu...
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Compania ce patentează motorul în 6 timpi. Cum ar putea schimba industria auto?
Securitatea naţională pe agenda CSAT: Planul de înzestrare 2025-2034 în centrul atenţiei
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
S-a schimbat legea pentru șoferii cu permis categoria B. Ce condiții trebuie respectate
Funcție pentru șoferi, pe Google Maps. Cum o poți folosi
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa,...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe...
Mesajul transmis de Alin Gabriel Matei, fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, în...
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Amendă anulată pentru Google! Gigantul scapă de plata sumei de 1,49 miliarde de euro