Autostrada care leagă Bucureștiul de litoral este gata pe ambele sensuri. Compania de Autostrăzi anunță „ceremonia oficială de recepție”

Autostrada care leagă Bucureștiul de litoral este gata pe ambele sensuri. Compania de Autostrăzi anunță ceremonia oficială de recepție
Publicat: 12/12/2012, 11:34
Actualizat: 30/07/2014, 01:13

UPDATE 17:33 Premierul Victor Ponta va „vizita” joi tronsoanele 6 și 7 ale Autostrăzii A2, respectiv Cernavodă – Medgidia și Medgidia – Constanța, potrivit programului public al primului ministru, transmis gândul de Biroul de presă al Guvernului.


Românii vor putea ajunge mai repede pe litoral, începând de joi.Autostrada care leagă Bucureștiul de Constanța este gata, pe ambele sensuri de circulație.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că joi, 29 noiembrie, va avea loc „ceremonia oficială de recepție” la terminarea lucrărilor pentru tronsoanele 6 și 7 ale autostrăzii A2, respectiv Cernavodă – Medgidia și Medgidia – Constanța.

În ultima lună, premierul Victor Ponta a anunțat în două rânduri, că autostrada urma să fie inaugurată pe 15-16 noiembrie.

Contactat de gândul, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a refuzat să confirme sau să infirme prezența premierului Victor Ponta la”ceremonia oficială de recepție”, anunțată de Compania Națională de Autostrăzi.

„Lucrările de construcție pentru tronsonul Cernavodă – Medgidia au fost executate de Asocierea Astaldi spa-Max Boegl Romania SRL cele pentru tronsonul Medgidia – Constanța de Asocierea Astaldi SpA – Max Bögl, iar serviciile de consultanță sunt asigurate de Asocierea S.C. Search Corporation SRL/S.C. Tecnic Consulting Engineering Romania SRL”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Valoarea totală a proiectului de construcție a autostrăzii Cernavodă-Constanța este de 1,48 miliarde lei (fără TVA). Proiectul a fost finanțat din fonduri europene.Sprijinul financiar nerambursabil alocat prin Fondul de Coeziune este de circa 350 milioane lei (fără TVA), din care contribuția Comisiei Europene este de 85%, diferența fiind asigurată de la bugetul de stat și BEI.

În luna iulie premierul Ponta a participat la deschiderea circulației pe Cernavodă -Medgidia doar pe o bandă pe sens. După ce se va deschide traficul și pe cea de-a doua cale, întreaga autostradă care leagă Capitala de Constanța va fi finalizată pe ambele sensuri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Cum arată Adi Minune după OPERAȚIA de micșorare a stomacului. E transformat total
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Beckham vs Wahlberg în instanță. De ce au ajuns cei doi foști prieteni la război
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
(P) Cum Poți Utiliza Camera de Inspecție în Viața de Zi cu Zi?