BNR face angajări. Ce „competențe comportamentale” trebuie să aibă un „deținător de chei la ușa de tezaur”

BNR face angajări. Ce competențe comportamentale trebuie să aibă un deținător de chei la ușa de tezaur
Publicat: 05/02/2013, 17:22
Actualizat: 20/03/2019, 15:44

Banca Națională a României (BNR) a scos la concurs șapte posturi printre care se numără cel de controlor de tezaur la regionala București și cel de referent de specialitate în cadrul Direcției Tehnice și Mentenanță. Anunțurile complete precum și condițiile de participare sunt publicate pe site-ul oficial al Băncii.

În 2011, salariul mediu net lunar în cadrul BNR a fost de aproape 1.200 de euro, mai mare decât cel al unui ministru din Guvernul României. La finalul aceluiași an, BNR avea 1.861 de angajați, conform Raportului oficial al Băncii privind activitatea proprie în 2011.

Ce fel de angajați caută BNR

Candidații care vor să aplice pentru cele șapte posturi vacante din cadrul BNR trebuie să cunoască, printre altele, limba engleză și, în cele mai multe dintre cazuri, să știe să utilizeze corect programele din pachetul Microsoft Office și browser-ul Internet Explorer.

Toate contractele de muncă vor fi încheiate pe o durată de timp nedeterminată.

Pentru a putea intra în concurs, candidații nu trebuie să opteze pentru posturi care să se afle în aceleași structuri organizatorice în care sunt angajate și rudele acestora și pentru funcții care să se afle într-o „relație ierarhică sau funcțională cu un post ocupat de soțul/ soția, părinții, copiii, frații/ surorile candidatului”.

Nu sunt admiși nici cei care au participat la mai mult de trei concursuri pentru un post similar în ultimii trei ani.

1. Controlor tezaur la Sucursala Regională București, Serviciul casierie

– termenul limită de înscriere: 15 februarie

Persoana care va obține acest loc de muncă va fi „deținător de chei la ușa de tezaur” și va participa la activități de primire, recepție, păstrare și eliberare de numerar și de alte valori în și din tezaur.

Ea trebuie să aibă studii superioare, să fie licențiată în domeniul științelor economice și să știe să utilizeze programele din pachetul Microsoft Office și browser-ul Internet Explorer.

Candidații care vor să aplice pentru acest post trebuie, de asemenea, să dețină o serie de „competențe comportamentale”.

FOTO: site BNR

2. Referent de specialitate la Direcția Tehnică și Mentenanță, Serviciul tehnic, mentenanță echipamente și instalații

– termenul limită de înscriere: 18 februarie

Românii care vor să obțină acest loc de muncă trebuie să aibă cel puțin trei ani de experiență în domeniul tehnic și să fie absolvenți de studii superioare pe profil tehnic. Candidații trebuie, de asemenea, să știe să utilizeze programele pachetului Microsoft Office și să dețină cunoștințe de limba engleză.

3. Referent de specialitate la Direcția Servicii Informative, Serviciul administrare rețele

– termenul limită de înscriere: 15 februarie

Potrivit anunțului de angajare publicat pe site-ul oficial al Băncii Naționale, persoanele care aplică pentru obținerea acestui loc de muncă trebuie să aibă următoarele studii și cunoștințe:

– studii superioare absolvite cu diplomă de licență, în domeniul IT, la una dintre următoarele facultăți: Facultatea de electronică/electrotehnică și telecomunicații sau echivalent, Facultatea de automatică și calculatoare sau echivalent, Facultatea de matematică, Facultatea de cibernetică sau echivalent;
– minimum 2 ani de experiență în domeniul IT, pe posturi cu studii superioare;
– cunoștințe privind componența calculatoarelor personale tip IBM PC și noțiuni de depanare a acestora;
– cunoștințe de configurare și depanare hardware a arhitecturilor de tip server;
– cunoștințe privind instalarea și depanarea sistemelor de operare, MS Windows XP, MS Windows 7;
– cunoștințe privind instalarea și administrarea sistemelor de operare pentru rețea MS Windows 2003 Server;
– cunoștințe privind suita de protocoale de comunicație TCP/IP;
– cunoștințe de proiectare și întreținere a rețelelor locale de calculatoare: infrastructura fizică pasivă, echipamente active;
– cunoștințele privind administrarea sistemului de mesagerie electronică MS Exchange Server 2003 sau a sistemelor de operare tip Unix/Linux reprezintă un avantaj;
– cunoașterea limbii engleze.

Celelalte locuri de muncă disponibile în cadrul BNR în această perioadă sunt:

referent de specialitate la Direcția Servicii Informatice, Serviciul sisteme informatice

referent de specialitate la Agenția Brăila, Activitățile de raportări statistice, sondaje de conjunctură și comunicare

referent de specialitate (inginer constructor) la Direcția Patrimoniu și Investiții, Serviciul investiții

referent de specialitate la Direcția Comunicare, Serviciul analiză de imagine și dezvoltare de proiecte în domeniul relațiilor publice.

Detalii suplimentare legate de posturile vacante din cadrul BNR, modalitatea de înscriere și etapele concursului pot fi găsite pe site-ul oficial al băncii centrale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto