Bugetul programului Rabla Plus va fi suplimentat cu 15 milioane de lei

Bugetul programului Rabla Plus va fi suplimentat cu 15 milioane de lei
Publicat: 12/07/2019, 13:53

Începând de luni, 15 iulie 2019, bugetul Programului Rabla Plus pentru persoanele fizice se va suplimenta cu 15 milioane de lei, fiind pentru prima dată în istoria programului când se epuizează sumele alocate, anunță Ministerul Mediului, printr-un comunicat de presă remis vineri MEDIAFAX.

Bugetul alocat inițial pentru persoanele fizice, în valoare de 15 milioane de lei, a fost rezervat integral la aproximativ 3 luni de la lansarea programului, ceea ce demonstrează interesul tot mai crescut al românilor față de acest tip de autovehicule prietenoase cu mediul, comparativ cu anul 2018, când același buget de 15 milioane de lei, a fost rezervat pe parcursul întregului an.

„Iată că decizia Guvernului de a transforma România într-un etalon al eco-mobilității, la nivel european, s-a dovedit una caștigătoare. În premieră, în doar 4 luni de la lansare, bugetul programului Rabla Plus pentru persoane fizice a fost consumat în întregime, cu 334 de rezervări. Acest lucru este îmbucurător, mai ales în contextul discuțiilor despre reducerea emisiilor și îmbunătățirea calității aerului pe care le-am avut, ieri și astăzi, în cadrul Consiliului miniștrilor mediului de la Helsinki. Aceste deziderate s-au aflat printre prioritățile Președinției României la Consiliul UE și iată că țara noastră livrează rezultate concrete. Și pentru că apetitul românilor pentru mașini curate este în creștere, am decis să suplimentăm bugetul Rabla Plus pentru persoane fizice cu încă 15 milioane de lei, începând de luni. Ne dorim ca și această nouă alocare să fie consumată până la sfarșitul anului””, a declarat viceprim-ministrul și ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu.

În cadrul acestui program, românii pot beneficia de un ecotichet de 45.000 lei, dar care să nu reprezinte mai mult de 50% din prețul de comercializare al unui autovehicul nou, pur electric.

În cazul achiziționării unui autovehicul nou, electric, plug-in, cu sursă de alimentare externă, cumpărătorul poate primi 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare al autovehiculului. Acest tip de autovehicul hibrid trebuie să genereze o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km (maximum 70 g CO2/km, conform standardului WLTP).

De asemenea, accesarea Programului Rabla Plus nu este condiționată de casarea și radierea unui autovehicul uzat, însă prima de casare oferită în cadrul Programului Rabla Clasic se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de Programul Rabla Plus.

În cazul în care solicitantul casează o mașină mai veche de 8 ani și decide să achiziționeze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât și de ecotichetul de 45.000 lei. În situația achiziționării unui autovehicul electric hibrid plug-in, cumpărătorul va încasa prima de casare de 6.500 lei și ecotichetul de 20.000 lei.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că...
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal...
FOTO. Imagini incendiare! Cea mai frumoasă voleibalistă din lume, în costum de baie
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua...
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Crin Antonescu, atac la Iohannis și conducerea PNL: Un grup de nevertebrate politic, orice vot...
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc...
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață...
Pensia infimă pe care o primește Ilie Năstase, după recalculare! Fostul tenismen este șocat: „Nu...
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Compania ce patentează motorul în 6 timpi. Cum ar putea schimba industria auto?
Securitatea naţională pe agenda CSAT: Planul de înzestrare 2025-2034 în centrul atenţiei
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Cutremur în cazul Caracal. A scăpat VIE de Gheorghe Dincă: Am stat 2 luni...
Băsescu și Constantinescu, obiceiuri culinare ciudate, la Cotroceni
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa,...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe...
Mesajul transmis de Alin Gabriel Matei, fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, în...
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Meta riscă o amendă de proporții din partea Comisiei Europene