Deficitul comercial al României a sărit de pragul de 20 de miliarde de euro. Ce promisiuni le face premierul exportatorilor și importatorilor

Publicat: 31/10/2022, 16:00

Valoarea importurilor continuă să o depășească pe cea a exporturilor, ajungând la 22 de miliarde de euro, conform datelor de la finalul lunii august, o creștere majoră, provocată de scumpirile la energie, după cum a anunțat, luni, Guvernul, în contextul întâlnirii dintre premierul Nicolae Ciucă și membri ai Executivului cu reprezentanții Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR).

Problematica reducerii deficitului balanței comerciale a României – ajuns la un nivel-record – a fost principala temă pe care premierul Nicolae Ciucă a discutat-o în cadrul întâlnirii, de la Palatul Victoria, cu delegația Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), respectiv reprezentanți ai societăților comerciale membre ANEIR și structurilor asociative membre ale Consiliului de Export al României.

Potrivit Executivului, deficitul comercial pe primele 8 luni din 2022 a crescut cu 7,381 miliarde euro, la 22 miliarde de euro, pe fondul unei majorări puternice a costului cu resursele energetice și a sancțiunilor impuse Federației Ruse.

Evoluția comerțului internațional

Creșterea anunțată de Palatul Victoria este raportată la perioada similară de anul trecut. Astfel, conform Buletinului informativ lunar al Departamentul de Comerț Exterior din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului deficitul balanței comerciale a României ajunsese la 14,6 miliarde de euro la 31 august 2021, după o creștere cu 26,9%, de la nivelul de 11,5 miliarde de euro la 31 august 2020.

Nivelul a tot crescut în ultimele luni, conform sursei citate. Valoarea totală a comerţului internaţional al României, în primele șase luni ale anului 2022, a fost de 105 miliarde de euro, în creștere cu 26,5% faţă de primele șase luni ale anului 2021, exportul înregistrând o creștere la 44,7 miliarde de euro (+23,9%), iar importul, o creștere la 60,2 miliarde de  euro (+28,6%).

În aceste condiţii, după șase luni din 2022, deficitul balanţei comerciale a României crescuse cu 44,4%, de la nivelul de 10,6 miliarde de euro (la 30 iunie 2021) la 15,4 miliarde de euro (la 30 iunie 2022), conform Buletinului informativ lunar al Departamentul de Comerț Exterior din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

O lună mai târziu, la finalul lui iulie 2022, conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, deficitul comercial dintre exporturile FOB și importurile CIF în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2022 a fost de 18,7 miliarde de euro, mai mare cu 5,8 miliarde de euro faţă de primele șapte luni de anul trecut.

Noi oportunități pentru întreprinzătorii români

Potrivit comunicatului transmis de Guvern, premierul a subliniat preocuparea Executivului de a susține producătorii români și categoriile vulnerabile de cetățeni și a amintit că România va fi a șasea beneficiară din UE a fondurilor alocate prin REPowerEU, planul Comisiei Europene menit să asigure independența Europei față de combustibilii fosili din Rusia și să accelereze tranziția verde.

„Prioritatea Guvernului în toată această perioadă a fost protejarea cetățenilor și economiei de efectele crizelor pe care le traversăm. Pachetele guvernamentale Sprijin pentru România vor continua să fie implementate, dar și îmbunătățite, în urma întâlnirilor pe care le avem cu mediul de afaceri. Sunt convins că noua Agenție Română pentru Investiții și Comerț Exterior va reuși să ofere suportul necesar companiilor românești exportatoare pentru a-și dezvolta afacerile pe piețele europene și internaționale. Totodată, perspectivele oferite de aderarea noastră la Schengen și OCDE vor deschide noi oportunități pentru întreprinzătorii noștri, pe care suntem pregătiți să-i susținem în continuare”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții mediului privat au subliniat nevoia de sprijin pentru promovarea exportatorilor români, derularea unor mecanisme care să le permită păstrarea și creșterea competitivității pe piețele europene, precum și reziliența economică, prin asigurarea lanțurilor locale de aprovizionare cu materie primă.

Cu această ocazie, Mihai Ionescu, președinte executiv al ANEIR a salutat, înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului de vineri, 28 octombrie, conform înregistrării video publicate.

Prin actul normativ se înființează Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior în subordinea Guvernului și coordonarea prim-ministrului. Agenția va avea personalitate juridică și se constituie prin reorganizarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, prin divizare parțială, prin preluarea activităților, posturilor și personalului Direcției Investiții Străine și Departamentului Comerț Exterior, cu excepția Direcției Politici Comerciale.

Noua structură va răspunde de aplicarea politicii Guvernului pentru atragerea investițiilor străine directe și de portofoliu în România, promovarea comerțului exterior, inclusiv a serviciilor românești, exclusiv domeniul turismului, precum și de urmărirea investițiilor românești în străinătate, conform informării Guvernului.

Alături de premierul Nicolae Ionel-Ciucă, la întâlnirea de luni au participat șeful Cancelariei Prim–Ministrului, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Cadariu, ministrul  Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, precum și secretarul de stat Dan Drăgan, din cadrul Ministerului Energiei.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×