Elon Musk investește CINCI MILIARDE DE DOLARI în prima fabrică TESLA din afara granițelor SUA. Ce țară a ales magnatul

Publicat: 02 08. 2018, 14:15

Motivele pentru care Musk este determinat să producă Tesla în China sunt clare, și anume un acces mai bun la piața domestică și evitarea tarifelor de import pentru clienții din China.

Mașinile Tesla costă mai mult în China decât în Statele Unite din cauza costurilor de transport și ale tarifelor de 40%, crescute recent în cadrul conflictului comercial SUA-China.

O fabrică în Shanghai nu ar elibera total Tesla de costurile asociate importurilor în China, totuși. Chiar dacă fabrica, deținută în totalitate de Tesla, se află într-o zonă de comerț liber, va trebui să aplice o serie de tarife în prețuri, deși ar putea economisi prin utilizarea furnizorilor locali de componente, scrie New York Times.

Doar dacă ar forma un joint venture cu o companie domestică din China – sau în cazul permisiunii speciale pe care Beijingul are capacitatea de a o oferi – ar putea evita tarifele.

China s-a aflat pe radarul Tesla pentru mult timp. Luna trecută, compania a anunțat că speră să producă 500.000 de mașini pe an în China și că țintește spre un plan de a avea bandă de asamblare pentru Model 3 în China până în 2020.

Cu o creștere rapidă a cererii din partea clasei de mijloc, China a devenit a doua cea mai mare piață pentru Tesla, după Statele Unite. Vânzările de mașini electrice în China s-au dublat în 2017, depășind un milion de unități pentru prima dată în istorie.

Un purtător de cuvânt al Tesla că în viitorul apropiat vor începe construcțiile fabricii în China și că această expansiune nu va afecta economia Tesla în SUA.

Tesla vânează și o locație în Europa pentru o nouă fabrică imensă, care ar putea produce atât mașini cât și baterii. Oficialii din Olanda și din vestul Germaniei încearcă să atragă producătorul, care ar vrea să poată evita tarifele de import pentru clienții din vestul Europei.

În prezent Tesla are doar o fabrică în Fremont, California, unde își produce toate modelele, bateriile fiind asamblate în apropierea orașului Reno din Nevada. Compania a produs doar 88.000 de vehicule în prima jumătate a anului.

„Musk spune că Tesla nu va vinde acțiuni și dorește să finanțeze fabrica din China din „credite locale”. CEO-ul Elon Musk a spus că noua uzină din China va fi finanțată printr-un împrumut la o bancă locală”, scriu jurnaliștii de la CNBC.