Euro Insol cere MECMA să aprobe o acțiune în instanță față de foști directori Hidroelectrica

Euro Insol cere MECMA să aprobe o acțiune în instanță față de foști directori Hidroelectrica
Publicat: 04/10/2012, 10:08
Actualizat: 21/03/2019, 03:46

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, cere acționarilor companiei de stat să aprobe inițierea unor acțiuni în răspundere pentru daune împotriva ultimilor trei directori generali ai producătorului de electricitate, respectiv Traian Oprea, Mihai David și Constantin Trihenea, scrie Mediafax.

Următoarea Adunarea Generală a Acționarilor Hidroelectrica este programată pentru 31 octombrie, potrivit convocatorului.

Producătorul de energie deținut de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA) a intrat în insolvență în 20 iunie și de atunci se află în administrarea judiciară a firmei Euro Insol.

Compania este în insolvență din cauza vânzărilor de energie către „băieții deștepți”, a managementului deficitar, secetei prelungite, dar și a altor factori, conform unui raport al Euro Insol. Producătorul de electricitate a pierdut 1,1 miliarde euro în perioada 2006-2012 din vânzarea energiei prin contracte directe.

Oprea a fost director general la Hidroelectrica în perioada 2003-2009, după care a fost îblocuit cu Mihai David, care a demisionat în decembrie 2010.
Atât Oprea, cât și David au părăsit compania în urma unor declarații ale președintelui Traian Băsescu.

Băsescu a spus despre Oprea că a prelungit contractele de vânzare directă a energiei. În privința lui David, șeful statului a afirmat că a fost susținut de Sorin Ovidiu Vântu, prin Mircea Geoană, pentru a prelua conducerea companiei.

Trihenea a fost numit director al companiei în decembrie 2010 și a demisionat în decembrie 2011, invocând motive personale.
Hidroelectrica este condusă în prezent de Ștefan Gheoreghe, fost director în CEZ România.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări....
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
A început deszăpezirea pe Transfăgărășan! Când ar putea fi permisă circulația?