Statistici 2021: BRD – GSG a amânat la plată credite pentru 2.400 clienți. Doar 17% dintre solicitări au fost pentru perioada maximă

Publicat: 19 03. 2021, 12:03

Anul trecut, BRD Groupe Société Générale a amânat ratele pentru 41.000 de clienți persoane fizice, atât prin intermediul OUG 37/2020, cât și în cadrul soluției proprii de amânare, informează banca.

Numărul creditelor amânate la plată a fost de aproximativ 46.000, avand în vedere că unii clienţi au solicitat amânarea mai multor credite. Două treimi (62%) dintre solicitările de amânare aprobate anul trecut au fost pentru 3 luni, 8% – pentru 6 luni, iar 17% s-au orientat către perioada maximă, de 9 luni de amânare.

De la începutul acestui an, BRD Groupe Societe Generale a amânat ratele a aproximativ 2.400 de clienți persoane fizice, în baza H.G. nr. 270/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, informează banca.

Dintre cererile aprobate, doar 9% au vizat perioada maximă, de 9 luni. Aproape 80% dintre clienții cu solicitări aprobate în anul 2021 au recurs la soluția amânării și în anul 2020. Numărul solicitărilor primite în această perioadă a fost de 4.300.

Față de anul trecut, numărul solicitărilor de amânare a scăzut, ceea ce este un semnal pozitiv atât pentru bancă, cât și pentru economie în general. Amânarea plății ratelor a fost eficientă, dar există sectoare ale economiei care încă nu și-au revenit.

În măsura în care vor avea nevoie, acestor clienți le vom propune, după expirarea perioadelor de moratoriu, soluții personalizate care să le permită să revină la un serviciu normal al datoriei – Radu Topliceanu, Director General adjunct al BRD, coordonatorul activităților de retail banking

BRD – Groupe Société Générale operează o reţea de 584 de unități. Banca ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,5 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 30,000 POS și aproape 1,400 ATM-uri. Banca este un jucător important pe piața creditelor pentru companii locale și multinaționale și este liderul pieței de factoring din România. Activele sale totale, la sfârșitul lunii decembrie 2020, erau de 61,6 miliarde RON.