Șeful ING, Mișu Negrițoiu: Cursul se poate îndrepta ușor către 5 lei pe euro

Șeful ING, Mișu Negrițoiu: Cursul se poate îndrepta ușor către 5 lei pe euro
Publicat: 03/06/2012, 11:22
Actualizat: 03/06/2012, 11:22

Cursul de schimb s-ar putea îndrepta ușor spre nivelul de 5 lei/euro, indiferent dacă Grecia iese sau nu din Zona euro, iar presiunile pe euro și monedele din regiune vor continua în următorii ani, apreciază directorul general ING Bank România, Mișu Negrițoiu.

„Prognoza (ING – n.r.) de până acum pentru sfârșitul anului era cam unde este leul azi. Evident, că la data respectivă nu aveam în calcul evoluțiile mai ales din zona euro, alegerile din Grecia, și așa mai departe. Dar eu cred că leul se poate îndrepta ușor către 5 unități pe euro”, a spus Negrițoiu la ProTv, invitat în cadrul emisiunii „După 20 de Ani”.

Șeful ING a arătat că deși problema cea mai presantă a Europei este Grecia, slăbiciuni se regăsesc în toate țările din Sudul Europei și toate statele periferice. Negrițoiu crede că deși situația ar putea fi ținută sub control, dialogul va fi prelungit, fără îmbunătățiri rapide, fundamentale, pe termen scurt, iar presiunile pe euro și monedele din zonă vor continua.

Suntem de două ori vulnerabili

„Nu se știe dacă mai vine la rând o țară sau alta (…) La noi vulnerabilitatea este în creștere din două considerente: o dată suntem vulnerabili la expunerea grecească în România și problema României este parte din problema Greciei, având în vedere expunerea în sectorul bancar, iar în al doilea rând tipicul politicii noastre monetare este unul destul de mult legat de euro, având în vedere dimensiunea portofoliului de credite denominate în euro. Aceasta introduce un plus de risc și vulnerabilitate”, a spus Negrițoiu.

BNR a anunțat vineri o referință pentru dolar de 3,6231 lei, un nou record istoric, iar pentru euro cursul a coborât, la 4,4648 lei/euro.

Moneda națională a încheiat săptămâna trecută în jurul nivelului de 4,47 lei/euro, ceea ce indică o depreciere mult sub nivelul consemnat de valutele din regiune.

Pe piețele externe, cotația maximă a monedei naționale s-a apropiat de 4,5 lei/euro, prag după care analiștii spun că deprecierea ar fi mult mai abruptă.

Moneda euro s-a depreciat vineri față de dolar aproape de minimul ultimilor doi ani, în urma creșterii șomajului în zona euro la un nou maxim istoric și datelor dezamăgitoare privind industria manufacturieră din China.

Pe de altă parte, randamentele obligațiunilor emise de Statele Unite, Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda, Austria și Finlanda au atins vineri minime record, iar pentru titlurile germane pe doi ani au devenit chiar negative, investitorii plătind efectiv bani pentru siguranța oferită de Berlin.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
×