Gândul LIVE. Dumitru Coarnă: „Legea nu obligă la termoscanare și la purtatul măștii / Abuzul este comis de reprezentanții magazinelor”

Publicat: 22 05. 2020, 12:15
Actualizat: 06 04. 2021, 22:59
Dumitru Coarnă, în direct la Gândul LIVE

Dumitru Coarnă, liderul SNPPC (Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual) a declarat, vineri, la GÂNDUL LIVE, că magazinele care măsoară temperatura clienților comit un abuz, pentru că „legea nu obligă la termoscanare” iar în prezent nu există un ordin în acest sens.

 „Trebuie să analizăm rațional, nu emoțional. Nu am o problemă cu termoscanarea (…) Abuzul este comis de reprezentanții magazinului”, a declarat Dumitru Coarnă la Gândul LIVE, făcând referire la incidentul de ieri de la Kaufland, în care polițiștii au intervenit în forță după ce trei persoane au refuzat și li se măsoare temperatura.

„Nici polițiștii nu erau obligați să poarte mască”

Coarnă a precizat că în prezent termoscanarea nu are o bază legală.

„Legea nu obligă la termoscanare și la purtatul măștii. Punct. O să ajungem la nebuni. Spuneți-mi textul din lege care permite termoscanarea. Eu m-am supus, că nu îmi face rău”, a mai precizat liderul de sindicat.

Surprinzător, Coarnă mai spune că nici polițiștii care au intervenit la acest incident nu erau obligați să arate legitimația sau să poarte masca, pentru că „nu prevede legea”. „Nu avem ordin în vigoare, nu produce efecte”, a mai declarat Coarnă la Gândul LIVE.

Scandal în parcarea de la Kaufland

Doi bărbați și o femeie s-au ales cu amendă după ce au provocat un scandal la Kaufland, în Capitală. Potrivit autorităților, persoanele au devenit violente după ce nu li s-a permis intrarea în centrul comercial din sectorul 5, pe motiv că au refuzat să li se ia temperatura.

Momentul în care polițiștii intervin și încătușează un bărbat a fost filmat și postat pe Internet.

Autoritățile au fost sesizate după ce cei trei persoane  care au refuzat să li se ia temperatura au început să facă scandal.

Luarea temperaturii este obligatorie la intrarea în supermarket-uri și în clădirile de birouri cu peste 50 de angajați. Toate persoanele care merg în marile magazine din țară sunt scanate cu un termometru digital. „Trebuie să înțelegem un lucru. Acel termometru digital îl putem folosi și noi acasă. Este un termometru pe care îl poate folosi toată lumea. Noi am recomandat să se ia temperatura, să fie un minim triaj epidemiologic”, a explicat Ministrul Sănătății Nelu Tătaru la instituirea stării de alertă.