Recomandare de lectură. Descoperindu-l pe autorul Cornel Simion Galben

Publicat: 05 07. 2021, 13:00

Cornel Simion Galben s-a născut în 28 decembrie 1950, în Bucureşti. Este absolvent al Facultăţii de Ziaristică din Bucureşti (1975-1979), ziarist și scriitor și activând de-a lungul timpului ca și redactor principal al ziarului „Steagul roşu” Bacău (1979-1988), lector la Şcoala Interjudețeană Bacău (1988-1989), redactor principal, publicist comentator, şef de secţie, director, director general la cotidianul „Deşteptarea” şi S.C. Deşteptarea Bacău (1990-1995), consilier editorial şi director al Editurii Corgal Press Bacău (1994-prezent).

A fost corespondent pentru Moldova al cotidianului „Azi” (1996-1997), redactor-şef al revistelor „Credinţa ortodoxă” (1997-1999), „Vitraliu” (2002-2005) şi „Glasul monahilor” (2003-2004), redactor la cotidianul „Monitorul de Bacău” (1999-2000), consilier superior la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Bacău (2000-2008), continuând ca și redactor-șef al revistei „Cadran cultural” Bacău (din aprilie 2018 – prezent).

A debutat cu poezie („Început”, „În zbucium”) în revista școlară „Preludiu” din Oneşti, în 1970. A colaborat cu un număr mare de ziare naționale, locale și reviste cu versuri, interviuri, anchete, reportaje, cronici literare, cronici  de artă etc.. Scrierile sale au fost incluse în volume colective și traduse în engleză, germană, franceză, rusă, maghiară.

Printre recentele volume publicate, Cornel Simion Galben ne prezintă cel de-al optulea tom din „Personalități băcăuane”, o culegere de fișe bibliografice ale poeților, prozatorilor, criticilor și istoricilor literari, ale eseiștilor, traducătorilor, memorialiștilor și a altor figuri reprezentante ale zonei Bacăului. Autorul a inclus în lista lui personalități precum academicienii Ioan Athanasiu și Radu Beligan, dar și ofițeri și inventatori, profesori universitari etc., care la rândul lor au îmbogățit literatura română. Seriei de volume „Personalități băcăuane” i se adaugă, așadar, alte 50 de nume ce aduc sau au adus valoare culturii noastre, alcătuind astfel un mic dicționar ce pentru cititori poate reprezenta un punct de referință în lectură.

Dintr-o altă serie de scrieri vine și un volum cinci din „Lecturi aleatorii”. Cornel Simion Galben publică o carte de critică literară, ce cuprinde în paginile sale impresiile de lectură ale autorului prezentate în decursul anilor în reviste de cultură sau alte publicații. Nu doar un scriitor prolific, dar și un cititor înrăit, autorul își dedică recenziile și cronicile volumelor de beletristică, dar nu ratează să prezinte cititorului și impresii despre alte apariții editoriale ce atrag interes. Descoperim astfel cărți ale autorilor băcăuani, dar sunt aduse în atenție și cărți semnate de autori din țară, precum și ale scriitorilor români din afara granițelor. O listă impresionantă de lecturi pe care Cornel Simion Galben o prezintă cu meticulozitate.

Printre cele 33 de titluri pe care le semnează Cornel Simion Galben, regăsim și cartea „70. Pas cu pas”, apărută în 2021. Un mic jurnal al autorului care documentează „pas cu pas” anul în care a împlinit vârsta de 70 de ani, volumul este o fereastră deschisă unde scriitorul oferă cu sinceritate imaginea vieții și a unui om ce simte trecerea timpului.

Cele trei lecturi prezentate sunt pe cât de diferite, pe atât de demne de apreciere. Activitatea literară a autorului Cornel Simion Galben este impresionantă, iar dedicarea lăudabilă.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – online@gandul.ro , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.