Abia învestit președinte, Vladimir Putin a participat la un meci de hochei pe care l-a și câștigat. FOTO

Publicat: 08/05/2012, 13:40
Actualizat: 09/06/2012, 21:45

Vladimir Putin, abia învestit președinte, a participat luni seara la un meci de hochei împotriva unei echipe formată din foste legende sovietice, aducând victoria echipei sale de amatori după ce a marcat două goluri, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea rusă marți, relatează AFP.

Purtând un tricou alb cu roșu cu numărul 11, el a trimis pucul în două rânduri în poarta adversarilor.

Fiecare gol a fost aclamat de suporteri, între care și prietenii celui mai puternic om din Rusia: fostul premier italian Silvio Berlusconi și fostul cancelar german Gerhard Schroeder.

FOTO: Alexei Nikolsky/AFP/Mediafax

Președintele Federației Internaționale de Hochei pe Gheață (IIHF) René Fasel a asistat, de asemenea, la acest meci.

„Campionatul lumii la hochei pe gheață este în curs. Îi dorim echipei noastre naționale să învingă și vrem ca generația actuală să fie demnă de sportivii legendari ai anilor trecuți”, a declarat Putin, în cursul unei ceremonii de acordare a unor medalii, după meci.

Președintele rus, care a promis în februarie 2011 unor sportivi că va învăța să patineze, potrivit purtătorului său de cuvânt, s-a antrenat în mai multe rânduri în cursul nopții, pentru a putea juca hochei.

FOTO: Alexei Nikolsky/AFP/Mediafax

Deținător al centurii negre la judo, acesta are numeroase apariții insolite de acest fel. El s-a antrenat, anterior, cu campioni de judo, a pilotat un bombardier cu apă, dar și o mașină de Formula 1, în fața camerelor de luat vederi.

Ales în martie, în pofida unei mișcări de contestare fără precedent, Vladimir Putin a fost învestit luni pentru un al treilea mandat de șase ani la Kremlin, după ce în perioada 2000-2008 a efectuat alte două mandate.

FOTO: Alexei Nikolsky/AFP/Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște....
FOTO. Mădălina Ghenea, despărțire oficială bombă de iubit chiar în ziua de Paște! Românca a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Lando Norris a obținut prima victorie din carieră în Formula 1. Pilotul britanic l-a învins...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Șoferii cu mașini pe benzină vor plăti mai mult. Decizie în România, în a doua...
Codrin Ștefănescu, mărturii șocante. Și-a organizat înmormântarea, pas cu pas
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care forță naturală doboară orice copac?