Ce ”surpriză” pregătește Barack Obama Rusiei

Ce ''surpriză'' pregătește Barack Obama Rusiei
Publicat: 08/05/2014, 07:13
Actualizat: 29/07/2014, 20:03

Într-un mesaj către Congresul american, Obama și-a anunțat intenția de a retrage Rusia de pe lista statelor care beneficiază de un regim vamal preferențial, destinat țărilor în curs de dezvoltare.

Casa Albă a justificat această decizie prin faptul că Rusia trecut în categoria statelor cu venituri mari, potrivit unui clasament al Băncii Mondiale.

„Rusia a înregistrat suficiente progrese din punct de vedere economic, pentru a nu mai merita un regim preferențial acordat statelor mai puțin dezvoltate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului american, Jay Carney.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Consiliului american al Securității Naționale, Caitlin Hayden, întrebată dacă decizia a fost influențată de criza din Ucraina, a declarat că aceste elemente „nu au o legătură directă”.

„Acțiunile Rusiei în Ucraina nu au o legătură directă cu decizia președintelui”, a afirmat Hayden, în contextul în care Moscova este acuzată de Washington că destabilizează situația din această țară.

În 2012, Rusia a exportat în Statele Unite produse în valoare totală de 29 de miliarde de dolari dintre care 544 de milioane au beneficiat de o taxa vamală privelegiată.

Anna Primac, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
TAXA obligatorie în România. Nu poți evita plata ei, oricine ai fi
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice