China pune Apple să plătească despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de autor

China pune Apple să plătească despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de autor
Publicat: 28/12/2012, 11:03
Actualizat: 07/02/2016, 10:38

Un tribunal din China a impus Apple să plătească daune de 1 milion de yuani (165.000 de dolari) către opt scriitori chinezi și două companii, după ce producătorul iPhone a distribuit fără licență copii ale operelor acestora prin magazinul său online.

Apple a încălcat drepturile autorilor întrucât a permis distribuirea prin App Store a unor aplicații care includeau creații ale acestora, a afirmat justiția chineză, potrivit New York Times.

Daunele sunt de câteva ori mai mici față de 12 milioane de yuani (1,9 milioane de dolari) cât au cerut cei opt scriitori și companiile. Cazul a grupat opt plângeri depuse de aceștia și editurile cu care aveau contracte.

Copierea fără licență de cărți, software și alte produse este foarte răspândită în China, în pofida angajamentelor guvernului de a reduce încălcarea legii.

Acordurile Apple cu dezvoltatorii de aplicații impun acestora să confirme că au obținut drepturile pentru materialele distribuite prin App Store.

În noiembrie, într-un caz separat, un tribunal din China a cerut Apple să plătească 520.000 de yuani (84.000 de dolari) pentru Enciclopedia editurii China Publishing House. Apple a făcut apel, potrivit agenției Xinhua.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Nicoleta Luciu și Zsolt Cergo, la un pas de divorț?! Miliardarul a rupt tăcerea, în...
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de...
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal. "Ofer 300 de euro...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
A murit Ian Gelder, cel care l-a jucat pe Kevan Lannister în "Game of Thrones"!...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Cutremur în cazul Caracal. Gheorghe Dincă a cedat în închisoare. S-a terminat
Trucul WhatsApp care îți ușurează munca. Afli tot
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Andreea Bălan a căzut de pe scenă în timpul unui concert. Momentul a fost filmat...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Accesele de furie fac mult rău inimii, arată un studiu