Consiliul European, amenințat de o posibilă demisie a premierului italian Mario Monti. UPDATE: Germania este dispusă să negocieze euroobligațiunile

Consiliul European, amenințat de o posibilă demisie a premierului italian Mario Monti. UPDATE: Germania este dispusă să negocieze euroobligațiunile
Publicat: 28/06/2012, 15:22
Actualizat: 28/06/2012, 15:22

Zvonurile despre o posibilă demisie a premierului italian Mario Monti s-au intensificat după ce acesta s-a întâlnit joi dimineața cu președintele Consiliului UE, Herman van Rompuy, scrie The Guardian.

Monti și Rompuy au discutat despre criza din Italia, cu doar câteva ore înainte de începerea Consiliului European, reuniune care se va încheia sâmbătă cu un summit al zonei euro.

Motivul unei eventuale demisii a premierului tehnocrat de la Roma este refuzul Germaniei de a accepta introducerea euroobligațiunilor.

Într-un discurs susținut în fața parlamentului italian înaintea summitului de la Bruxelles, Mario Monti a declarat că nu merge la Consiliul European pentru a semna documente pregătite în avans. De asemenea, italianul a avertizat că, dacă va fi nevoie, va prelungi summitul până duminică noaptea, numai pentru a se ajunge la înțelegerile dorite de Italia și aliații săi, înainte de deschiderea piețelor financiare, luni, scrie Financial Times, citat de Business Insider.

Italia cere, împreună cu Spania și Franța, măsuri ferme și rapide pentru ieșirea din criza care amenință să se răspândească la periferia zonei euro. Monti și aliații săi, principalul dintre ei fiind președintele francez Francois Hollande, fac apel la un plan concret de creștere economică.

Angela Merkel, pe de altă parte, vrea continuarea programului de austeritate, cu accent pe disciplină fiscală. Cancelarul german continuă să respingă introducerea obligațiunilor europene unice. Totodată, Merkel susține că garantarea în comun a depozitelor bancare este contraproductivă și nu reprezintă o măsură sustenabilă, dat fiind faptul că zona euro nu este o uniune fiscală puternică.

UPDATE 15.15 Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schauble, a declarat că țara sa este dispusă să negocieze introducerea euroobligațiunilor, o schimbare de tonalitate care creează deja mult entuziasm la Bruxelles, potrivit The Guardian.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost...
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Victoria, Regina cu cei mai mulți copii