Două MOTIVE majore, puțin știute, pentru care un război China vs Taiwan este puțin probabil, deocamdată

Două MOTIVE majore, puțin știute, pentru care un război China vs Taiwan este puțin probabil, deocamdată
Foto: Shutterstock
Publicat: 06/11/2023, 19:12
Actualizat: 06/11/2023, 19:16

Mulți oameni s-au întrebat ce mai urmează, acum că am trecut printr-o pandemie și avem deja două războaie foarte periculoase în desfășurare, în Ucraina și Orientul Mijlociu. Multora le vine, firesc, în minte posibilitatea invadării Taiwanului de către China.

Însă o astfel de operațiune este, deocamdată, puțin probabilă, iar motivul este unul serios: armata chineză nu are experiență în războaie adevărate. Acest lucru este admis chiar și de către comandanții din statul asiatic.

„Am 50 de ani de carieră și nu am fost niciodată la război”, a declarat general-locotenentul He Lei, cândva adjunctul Academiei de Științe Militare din China și un fost comandant regional respectat, pentru The Economist.

Ultimul război al Chinei a fost cel cu Vietnamul din 1979, care a durat o lună, iar ambele părți au susținut că au ieșit victorioase. Atunci, Beijing a folosit tactica valurilor de infanterie, deoarece regimului comunist nu îi păsa de pierderile de vieți omenești.

Cea mai recentă confruntare militară a fost la graniță cu India în 2020. În urma unor incidente au murit patru soldați chinezi și 10 indieni. Acest caz nu are, însă, de a face cu războiul modern.

Citește și: China dezvoltă ARMA la care americanii au renunțat deoarece era prea periculoasă

Xi Jinping știe că armata chineză nu este încă pregătită pentru confruntări serioase. El a acuzat Armata de Eliberare a Poporului în 2018 că suferă de „boala păcii” și a spus despre mulți comandanți și militari că sunt incompetenți.

Ulterior, președintele Chinei a demis zeci de generali, pe care i-a acuzat de corupție, iar apoi a stabilit obiective ambițioase pentru forțele armate. Armata trebuie să fie modernizată până în 2035 și să devină o forță de „clasă mondială” până în 2049, anul în care se împlinesc 100 de ani de regim comunist.

Lipsa de experiență nu e singura problemă

O altă problemă pe care o are China este lipsa navelor de desant marin. Pentru a putea ocupa și controla Taiwanul, Beijingul trebuie să debarce pe insulă peste 1,2 milioane de militari, potrivit lui Howard Ullman, profesor la US Naval War College.

Pentru a-i transporta sunt necesare mii de nave, pe care China nu le are, deocamdată. Potrivit unor estimări, Beijingul deține doar o cincime din numărul necesar de vase.

„Armata de astăzi a Chinei nu este testată în luptă și ar suferi pierderi masive, dacă ar ataca Taiwanul”, a declarat Bonnie Glaser, director pentru programul Asia al German Marshall Fund.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Mărturia unei sportive, despre antrenorul acuzat de proxenetism: „A intrat peste mine...”
Fosta soție a lui Reghe ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în...
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la...
Trucul inteligent de cumpărare a bananelor despre care ai fi vrut să știi mai devreme....
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea...
18 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după o piesă de operă cu sex...
VIDEO & FOTO Primele imagini cu bani pe biroul din cabinetul medical al lui Nelu...
Fosta soție a lui Reghe ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în...
La ce ajută al treilea compartiment al mașinii de spălat. Mulți nu știu, de fapt,...
ANIMAŢIE. Două TIR-uri s-au ciocnit frontal în tunelul Bahna, după ce un şofer bulgar a...
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat...
El este Ion, polițistul decedat într-un tragic accident rutier la Ungheni. Pasiunea pentru mașini i-a...
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
Strici mașina dacă retrogradezi din viteza a 2-a în 1-a ÎN MERS? Sfatul unui mecanic
Kremlinul confirmă că Trump i-a trimis teste Covid lui Putin în plină criză pandemică
Descoperire neașteptată în spațiu! „Nu avem NIMIC asemănător în Sistemul Solar”
Se alimentează cardurile. 3.500 de lei net, plătiți lunar. Ce români îi pot primi
Un mare artist român a murit în floarea vârstei. Și-a prevestit sfârșitul
Ce mesaj i-a transmis Ion Țiriac lui Rafael Nadal. Spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis
„Îmi vine să plâng! Aici vreau să mor!” Florin Piersic, cu ochii plini de lacrimi,...
Gabriela Cristea sare în apărarea fiicelor sale. “Nu mai faceți diferențe între copiii mei!”
Erika Isac, criticată aspru pentru scenele abuzive prezentate în videoclipul piesei BOO HOO: "Militează împotriva...
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru...
Telescopul Webb ajută astronomii să înțeleagă cum iau naștere stelele