Giorgia Meloni a înghețat de frig la Alden. Cum a apărut premierul Italiei la summitul liderilor europeni. „Mor de frig“, s-a plâns ea reporterilor
Gerul, ploaia și vântul aspru care au lovit, recent, provincia Limburg din Belgia, nu au fost deloc pe placul premierului italian Giorgia Meloni. Sosită la Castelul Alden Biesen pentru summitul informal al liderilor europeni, ea le-a spus reporterilor de pe „covorul albastru“ că a „înghețat de frig“.
Imaginile cu Meloni, care a pășit în fața camerelor îmbrăcată doar cu o jachetă neagră și o cămașă, fără să se protejeze cu un palton sau geacă, au făcut înconjurul internetului.
„E prea frig. Îngheț!”, a mărturisit ea la sfârșitul discuției cu reporterii, în curtea castelului Alden-Biesen, din municipiul Bilzen (Limburg, Flandra).
Castelul, fondat de Ordinul Teutonic în secolul al XI-lea și reconstruit ulterior între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, a fost ales de președintele Consiliului European, Antonio Costa, pentru a facilita discuțiile dintre lideri europeni într-un cadru mai informal decât birourile de la Bruxelles.
Potrivit meteorologilor, însă, chiar dacă termometrul a indicat zece grade peste zero, ca în Bruxelles, în Leimburg, temperatura percepută a fost de numai 3 grade, în principal din cauza ploilor și a rafalelor de vânt, care au atins 41 km pe oră.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: