Italia refuză trimiterea de trupe europene în Groenlanda. Ministrul Apărării ironizează misiunea: „Sună ca începutul unei glume”

Publicat: 17 01. 2026, 16:08
Actualizat: 17 01. 2026, 18:09
Il ministro della Difesa Guido Crosetto nell’aula della Camera dei deputati in occasione delle comunicazioni sulla proroga della cessione di mezzi ed equipaggiamenti militari all’Ucraina, Roma, Giovedì 15 Gennaio 2026 () Defense minister Guido Crosetto addresses the Chamber of deputies on the extension of the transfer of military vehicles and equipment to Ukraine, Rome, Thursday, January 15, 2026 (),Image: 1066292764, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Roberto Monaldo / LaPresse / Profimedia

Italia nu se va alătura misiunii europene de recunoaștere din Groenlanda. Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a respins inițiativa și a spus că trimiterea unor mici contingente militare este inutilă. 

„Groenlanda. Mă întreb pentru ce? Pentru o excursie?”, a întrebat retoric Crosetto vineri la Roma. „Cincisprezece italieni, 15 francezi, 15 germani – sună ca începutul unei glume”, a spus el.

Misiunea este coordonată de Danemarca și are ca scop evaluarea capacității NATO de a apăra regiunea arctică. Inițiativa apare pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Europa și Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a afirmat că SUA ar trebui să preia controlul asupra Groenlandei, din motive de securitate și acces la resurse naturale.

Premierul Italiei, Georgia Meloni

Crosetto, membru al partidului de dreapta „Frații Italiei”, condus de premierul Georgia Meloni, a spus că susține cooperarea internațională largă, nu fragmentarea pe inițiative naționale. În opinia sa, NATO și ONU trebuie să rămână principalele cadre pentru gestionarea securității globale.

Mai multe state europene, membre NATO, au decis să participe la misiune. Germania va trimite o echipă de 15 militari, alături de Franța, Regatul Unit, Țările de Jos, Norvegia, Suedia și Finlanda.


Sursa foto: Profimedia

AUTORUL RECOMANDĂ: