Marea Britanie reaprovizionează Ucraina cu rachete Storm Shadow pentru a-i permite să răspundă atacurilor Rusiei asupra infrastructurii civile
Marea Britanie a aprobat transferul unui nou lot de rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune Storm Shadow către Ucraina pentru a contracara operațiunile militare rusești îndreptate împotriva infrastructurii civile înainte de sezonul rece, relatează Bloomberg. Decizia Londrei vine la scurt timp după îndemnul agresiv al președintelui american Donald Trump ca Ucraina să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești.
În timp ce Marea Britanie și alte state europene încearcă să consolideze capacitățile militare ale Kievului înainte de venirea iernii, Donald Trump a început să abordeze acest conflict dintr-o perspectivă economică și tranzacțională, axată pe interesele interne ale Statelor Unite. Recent, Trump a criticat dur atacurile Ucrainei asupra infrastructurii petroliere a Rusiei și l-a acuzat pe Zelenski că acțiunile sale au provocat explozia prețurilor la motorină în SUA. În acest sens, liderul american a mers până într-acolo încât a declarat public că „este timpul ca Ucraina să aibă un nou președinte”.
Deși Ucraina a respectat pentru câteva zile armistițiul energetic impus de președintele american, Rusia a continuat să atace masiv rețeaua de energie electrică a Kievului. Zelenski a precizat în interviul acordat miercuri pentru Financial Times că răbdarea Kievului a expirat și, prin urmare, a ordonat reluarea imediată a atacurilor cu drone asupra rafinăriilor din interiorul Rusiei.
Reaprovizionarea cu rachete de croazieră de fabricație britanică a fost discutată de premierul Marii Britanii și Volodimir Zelenski miercuri, la Londra, în cadrul unei întâlniri bilaterale. Londra furnizează Kievului sistemele Storm Shadow încă din anul 2023, însă utilizarea lor a fost limitată doar la zona de război de pe teritoriul ucrainean. La sfârșitul anului 2024, forțele ucrainene și-au extins utilizarea și au lansat prima rachetă asupra unor ținte militare din interiorul Rusiei.
Marea Britanie consideră utilizarea de către Ucraina a armelor cu rază lungă de acțiune pentru a viza situri rusești implicate în atacuri asupra civililor și infrastructurii civile ca fiind defensivă, relatează Bloomberg.