MASACRU ÎN SIRIA. 32 de copii, printre cele aproape 100 de victime ale confruntărilor din Hula

Publicat: 27/05/2012, 17:04
Actualizat: 28/05/2012, 10:38

Condamnările internaționale s-au multiplicat sâmbătă, la o zi de la masacrul din Hula, unde observatorii ONU au numărat aproximativ 100 de morți dintre care peste 32 de copii, secretarul general al ONU acuzând Damascul că încalcă dreptul internațional și angajamentele asumate, relatează AFP.

Parisul, Londra și Berlinul au denunțat acest atac, fără a lua însă în considerare apelul lansat de Armata siriană liberă (ASL), formată în mare parte din dezertori, de a desfășura „raiduri aeriene” împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

Opoziția a acuzat puterea că a comis acest masacru care s-ar fi soldat, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), cu 114 morți, dintre care 32 de copii.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon și emisarul Kofi Annan au condamnat „în termenii cei mai puternici moartea, confirmată de observatorii ONU, a zeci de bărbați, femei și copii” la Hula, în centrul Siriei, a declarat Martin Nesirky, purtătorul de cuvânt al lui Ban.

„Această crimă revoltătoare și teribilă, în care forța a fost folosită orbește și în mod disproporționat, este o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a angajamentelor asumate de Guvernul sirian de a înceta recursul la armament greu în orașe și violența de orice fel”, au apreciat Ban și Annan, adăugând că „autorii acestor crime trebuie să fie judecați”.

La Damasc, generalul Robert Mood, șeful observatorilor, a condamnat, de asemenea, „tragedia brutală” și a afirmat că observatorii au numărat peste 92 de morți, dintre care 32 de copii cu vârste mai mici de zece ani, adăugând că echipele continuă numărătoarea la fața locului.

Opoziția a atribuit acest masacru regimului președintelui Bashar al-Assad, în timp ce agenția oficială Sana a acuzat „grupările teroriste armate” că au „incendiat și au aruncat în aer casele vineri seara (…) pentru a sugera că forțele armate siriene bombardează regiunea”.

Potrivit OSDO, bombardamentele au început vineri la prânz la periferia orașului Hula și au continuat până sâmbătă dimineața.

Generalul Mood nu a desemnat responsabilii dar a subliniat că „observatorii au confirmat (…) folosirea artileriei din tancuri”.

ASL este formată în principal din militari care au dezertat înarmați cu armament ușor, în timp ce tancurile armatei sunt în continuare staționate în orașe, o încălcare a planului Annan menit să pună capăt violențelor.

Avertizând împotriva unui „război civil”, generalul Mood a cerut Guvernului „să nu mai folosească armamentul greu” și să „înceteze să recurgă la violență”, iar opoziției „să se abțină de la folosirea violenței” pentru a se ajunge la o „soluție pașnică”.

La rândul său, ASL a apreciat că nu se mai consideră constrânsă de angajamentul față de planul Annan, la o lună și jumătate după ce a acceptat o încetare a focului prevăzută de acest plan, ce a intrat în vigoare din punct de vedere tehnic la 12 aprilie dar care a fost ignorat constant.

„În cazul în care Consiliul de Securitate al ONU nu ia decizii de urgență pentru a proteja civilii, planul Annan se va duce de râpă”, a afirmat ASL.

Anterior, generalul Mustafa al-Sheikh, șeful Consiliului militar al ASL, ceruse „de urgență țărilor prietene Siriei să formeze o alianță militară, în afara Consiliului de Securitate al ONU, pentru a desfășura raiduri aeriene țintite împotriva bandelor lui Assad”.

În apropierea vizitei lui Annan în Siria, prevăzută pentru începutul săptămânii, condamnările masacrului din Hula s-au multiplicat.

Berlinul s-a declarat „oripilat și bulversat”, în timp ce Parisul a condamnat „atrocitățile” comise împotriva sirienilor.

„Iau imediat legătura pentru a reuni la Paris Grupul țărilor prietene poporului sirian”, a anunțat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius.

Omologul său britanic, William Hague, a declarat că speră într-un „răspuns internațional puternic” și și-a anunțat intenția de a cere o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU „în zilele următoare”.

La rândul său, Consiliul de cooperare în Golf a „denunțat masacrul comis la Hula de forțele guvernamentale siriene”, cerând „comunității internaționale să își asume responsablitatea de a pune capăt vărsării de sânge din Siria”.

Emiratele Arabe Unite au cerut la rîndul lor o reuniune de urgență a Ligii Arabe în timp ce în Kuwait câteva sute de manifestanți s-au reunit în fața ambasadei Siriei pentru a cere înarmarea ASL.

În alte zone din Siria, violențele s-au soldat sâmbătă cu 20 de morți, dintre care cinci soldați, potrivit OSDO, care a anunțat numeroase manifestații care denunță masacrul de la Hula.

Potrivit OSDO, peste 12.600 de persoane au murit de la începutul revoltei împotriva regimului, majoritatea civili uciși de forțele guvernamentale.

În plus, soarta a 13 pelerini șiiți libanezi, răpiți la 22 mai în Siria este nesigură, în timp ce Beirutul a anunțat vineri că au fost eliberați și că sunt în Turcia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău:...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
Ștefan Bănică Jr., în culmea fericirii. Fiul cel mic a împlinit 5 ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
×