Prim-ministrul Indiei s-a întâlnit cu Putin la summitul OCS din Kârgâzstan și s-a oferit să ajute la oprirea războiului din Ucraina. Ce i-a transmis președintele rus

Publicat: 31 08. 2026, 18:02
Actualizat: 31 08. 2026, 18:05

Premierul indian Narendra Modi i-a transmis președintelui rus Vladimir Putin, luni, în cadrul summitului OCS de la Bișkek, Kârgâzstan, că India este pregătită să contribuie activ la încheierea războiului din Ucraina.

„Fiecare zi a războiului împinge omenirea înapoi; este necesar să se treacă la încheierea operațiunilor militare”, a declarat prim-ministrul indian în cadrul unei întâlniri bilaterale cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

 Loading ...

Înainte de întâlnire, oficialii au declarat că discuțiile dintre cei doi lideri acoperă domenii tradiționale ale relațiilor India-Rusia inclusiv apărarea, energia, comerțul și investițiile.

La începutul întâlnirii, Vladimir Putin a transmis că relațiile ruso-indiene se consolidează în mare măsură datorită atenției deosebite acordate dezvoltării acestora de către prim-ministrul indian Narendra Modi.

„Mă bucur foarte mult să vă întâlnesc din nou”, a spus el, salutându-l pe Modi în cadrul discuțiilor de la Bișkek, relatează TASS. „Întâlnirea noastră are loc înaintea summitului SCO (Organizația de Cooperare de la Shanghai). Această organizație depune eforturi pentru extinderea și consolidarea contactelor dintre țările din sudul și estul globului, pentru promovarea dezvoltării socio-economice și culturale a regiunii și pentru facilitarea formării unei lumi echitabile și multipolare.”

„Aș dori, de asemenea, să remarc cu satisfacție că relațiile ruso-indiene continuă să se consolideze pe baza principiilor unui parteneriat strategic deosebit de privilegiat”, a adăugat el.

„Acest lucru este facilitat de atenția pe care o acordați personal dezvoltării relațiilor ruso-indiene, precum și de relația noastră, care nu este doar una de afaceri, ci și una foarte caldă și prietenoasă”, a declarat Putin. „Și vă sunt foarte recunoscător pentru asta.”