Prețurile de referință la gaze în Europa au crescut cu aproape 50% după ce QatarEnergy a oprit producția de GNL
Prețurile de referință la gaze în Europa, care înregistrau deja creșteri puternice luni dimineața, au crescut vertiginos după ce compania energetică de stat din Qatar, QatarEnergy, a anunțat că oprește producția de gaze lichefiate în urma unui atac iranian cu drone, relatează Al Jazeera.
Compania energetică de stat din Qatar a anunțat că a suspendat producția de gaze naturale lichefiate (GNL) după atacurile iraniene asupra a două dintre principalele sale instalații de procesare a gazelor. QatarEnergy contribuie cu 18-20% la gazele naturale lichefiate la nivel global.
„Din cauza atacurilor militare asupra instalațiilor QatarEnergy situate în zonele industriale Ras Laffan și Mesaieed din Qatar, QatarEnergy a încetat producția de gaz natural lichefiat (GNL) și produse conexe”, a anunțat luni cel mai mare producător de GNL din lume într-un comunicat.
La scurt timp după anunț, prețurile gazelor naturale din Europa au crescut cu aproape 50%.
În jurul orei 12:55 GMT, contractul futures TTF olandez, considerat referința europeană, a crescut cu peste 48%, la 47,32 euro pe megawatt-oră, după ce a atins cel mai înalt nivel din februarie 2025, la 47,70 euro pe megawatt-oră (+52,38%).
Anterior, Ministerului Apărării din Qatar a transmis că o dronă iraniană a vizat o instalație energetică din Ras Laffan, la 80 km nord de capitală, pe coasta de nord, principalul sit de producție de gaze naturale lichefiate al țării. O altă dronă a vizat un rezervor de apă de la o centrală electrică din Mesaieed, de asemenea o bază cheie de producție de gaze naturale, la 40 km sud de Doha. Nu au fost raportate victime în atacuri, spun autorităților.
Qatar este unul dintre principalii producători mondiali de gaze naturale lichefiate (GNL), alături de Statele Unite, Australia și Rusia. Deține cel mai mare zăcământ de gaze naturale din lume cu Iranul.
Anul trecut, Qatar a exportat 82,2 milioane de tone de gaze lichefiate. Livrările de gaze lichefiate din Qatar în Asia şi Europa trebuie să treacă prin Strâmtoarea Ormuz.
Până în prezent, cel puţin 11 nave care transportă gaze lichefiate ce merg spre sau dinspre Qatar şi-au întrerupt marşul pentru a evita Strâmtoarea Ormuz, indică datele de urmărire a navelor.
RECOMANDAREA AUTORULUI: