Putin a discutat cu greii Orientului Mijlociu. Liderul de la Kremlin se oferă să ajute la stabilizarea situației din regiune

Publicat: 02 03. 2026, 18:06
Actualizat: 02 03. 2026, 19:42

La trei zile după declanșarea operațiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, Rusia, aliată a Republicii Islamice, a cerut luni, 2 martie, un armistițiu. Moscova a calificat drept „inadmisibile” „atacurile împotriva țintelor civile”.

Vladimir Putin a cerut luni un armistițiu în Orientul Mijlociu, în contextul în care conflictul declanșat de atacurile israeliano-americane asupra Iranului se extinde în regiune. Declarațiile au fost făcute în cadrul unor convorbiri telefonice cu liderii din Qatar, Bahrain și Emiratele Arabe Unite.

Președintele rus și omologul său din Emiratele Arabe Unite, Mohammed bin Zayed, „au subliniat necesitatea unui armistițiu imediat” în cadrul unei convorbiri telefonice, potrivit unui comunicat al Kremlinului publicat luni.

Putin s-a declarat, de asemenea, dispus să transmită Teheranului îngrijorările Emiratelor Arabe Unite în urma atacurilor iraniene asupra teritoriului acestora și „să ofere orice ajutor posibil pentru stabilizarea situației generale din regiune”.

„Orice atac împotriva țintelor civile este inadmisibil”

Războiul s-a extins în Orientul Mijlociu printr-un baraj de rachete iraniene care a vizat țări din Golf aliate cu Statele Unite, provocând mai multe victime. 

Rusia și Qatarul și-au exprimat, de asemenea, „speranța pentru o dezescaladare rapidă a conflictului și o revenire” la diplomație, potrivit unui al doilea comunicat al Kremlinului, emis după convorbirea telefonică dintre Vladimir Putin și emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad al-Thani.

Cei doi lideri și-au exprimat speranța că „acțiunile de ripostă iraniene nu vor provoca pagube civililor sau infrastructurii civile din țările vecine”.

Ulterior, Vladimir Putin a avut o convorbire telefonică cu regele Hamad bin Isa Al Khalifa al Bahrainului, în care au discutat despre „escaladarea fără precedent din jurul Iranului”, a relatat Kremlinul. Putin a declarat că Rusia este pregătită să folosească „toate mijloacele disponibile pentru a stabiliza situația din regiune”.

De asemenea, președintele rus a discutat situația din regiune cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman Al Saud.

Rusia, izolată de Occident după lansarea invaziei sale la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, încearcă să se apropie de statele din Golf, menținând în același timp relațiile cu Iranul, care îi furnizează, între altele, drone Shahed folosite pentru a ataca Ucraina.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Războiul în direct. Noi explozii în Emirate. Mai multe avioane americane, prăbușite în Kuweit. 500 de morți în Iran după bombardamente în 131 de orașe

Șeful Pentagonului, după atacurile asupra Iranului: Cine ucide sau amenință americani va fi vânat de SUA „fără ezitare”. „Nu noi am început războiul, dar îl terminăm”