În 2007, un geolog a observat un cerc uriaș pe Google Earth, cu diametrul de 260 de metri. În 2012, minerii au descoperit acolo ceva neobișnuit

În iulie 2007, un geolog care analiza imagini din satelit pe Google Earth a observat un cerc aproape perfect în Australia de Vest.

La acea vreme, Arthur Hickman din cadrul Geological Survey of Western Australia nu știa că se uită, de fapt, la un crater de impact, printre cele mai „tinere” din Australia, după cum s-a descoperit ulterior.

Crater de 260 metri în Pilbara

Un studiu realizat de Australian Journal of Earth Sciences a scos la iveală faptul că dimensiunea structurii era de aproximativ 260 de metri.

Structura a fost descrisă de Australian Geographic drept cel mai recent crater creat de un meteorit în Australia. Structura a fost denumită informal „Hickman Crater”.

Ce a scos la iveală un studiu din 2008

Prima analiză detaliată a craterului a fost intitulată „Hickman Crater, Ophthalmia Range, Western Australia: evidence supporting a meteorite impact origin”, publicată de Australian Journal of Earth Sciences. Autorii Glikson, Hickman și Vickers au scris despre craterul cu diametru de 260 de metri.

Absența fragmentelor provenite din roci vulcanice mai recente decât Riolitul Woongarra nu susținea ipoteza unui mecanism vulcanic exploziv. În schimb, cercetătorii au ajuns la concluzia că structura s-a format în urma unui impact meteoritic.

Conform estimărilor, obiectul care a lovit suprafața Terrei ar fi avut un diametru de 10 metri și ar fi excavat un crater cu o adâncime de 80 de metri. Pe baza efectului de barare pe care marginea sudică a craterului îl exercită asupra unui pârâu din apropiere, evenimentul a fost încadrat în Pleistocenul târziu, cu o vechime estimată între 10.000 și 100.000 de ani.

Totuși, primele observații de teren nu au fost suficiente pentru a demonstra cu certitudine originea craterului. Potrivit unui comunicat emis în 2017 de Departamentul pentru Mine, Reglementări Industriale și Siguranță (DMIRS), Serviciul Geologic al Australiei de Vest a realizat, în 2012, un proiect de foraj în colaborare cu Atlas Iron, companie care desfășura deja activități în zonă. Scopul forajului a fost tocmai verificarea ipotezei inițiale potrivit căreia structura reprezenta un crater format prin impactul unui meteorit.

Imagine mult mai clară a misterului

Rezultatele forajului, prezentate ulterior în studiul lui P. W. Haines, au oferit o imagine mult mai clară asupra structurii. Cercetătorii au identificat o margine circulară cu un diametru de aproximativ 260 de metri, care se ridică la circa 30 de metri deasupra unei baze relativ plate. Forajul vertical realizat în această zonă a ajuns la 64,7 metri adâncime. Carota recuperată a arătat că primii 48,4 metri erau alcătuiți din sedimente depuse în crater după formarea acestuia. Mai jos, între 55,1 și 64,7 metri, a fost identificată riolită puternic fracturată, reprezentând roca de bază inițială.

Cea mai importantă dovadă a venit însă din analiza chimică. Raporturile dintre elementele din grupa platinei găsite se asemănau mult mai mult cu cele întâlnite în meteoriți decât cu valorile caracteristice scoarței continentale. Această diferență a indicat prezența unei cantități semnificative de material extraterestru. În plus, concentrația ridicată de nichel a sugerat că impactorul ar fi putut fi un meteorit de fier.

Potrivit lui Haines, astfel de proiectile sunt frecvent asociate cu formarea craterelor mici și simple. Deși condritele sunt mai numeroase printre meteoriții care ajung pe Pământ, un corp stâncos de dimensiuni atât de reduse are șanse mai mari să se fragmenteze sau să se dezintegreze în timpul traversării atmosferei.

De ce impactul a lăsat atât de puține urme de șoc?

Unul din aspectele fascinante ale acestui crater este lipsa unor caracteristici tipice asociate impacturilor puternice. În mod normal, un impact meteoritic poate produce deformări și structuri de șoc ușor de recunoscut în rocile afectate. În acest caz, însă, asemenea dovezi sunt limitate.

Haines propune o explicație plauzibilă: obiectul, estimat la aproximativ 10 metri în diametru, ar fi putut fi încetinit considerabil în timp ce traversa atmosfera terestră. O parte din energia sa s-ar fi pierdut înainte de atingerea solului, ceea ce ar fi redus presiunile de șoc sub nivelul necesar pentru formarea caracteristicilor diagnostice de deformare planară. În același timp, obiectul ar fi păstrat suficientă energie pentru a produce un crater de dimensiunile observate.

Această posibilă încetinire atmosferică ajută la explicarea unei aparente contradicții: craterul are dimensiunea și forma compatibile cu un impact, dar rocile nu prezintă toate semnele spectaculoase pe care le asociem, de obicei, cu astfel de evenimente.

Importanța forajului din 2012

Descoperirea nu s-a bazat pe o singură dovadă spectaculoasă. A fost nevoie de observații de teren, de foraj, de analiza carotelor și, în cele din urmă, de studii geochimice pentru ca cercetătorii să poată reconstrui povestea acestui loc. Fiecare etapă a cercetării a adăugat câte o piesă la puzzle, transformând o structură neobișnuită din peisaj într-o posibilă urmă a unui eveniment cosmic petrecut cu mii sau zeci de mii de ani în urmă.

Forajul din 2012 este considerat istoric, deoarece ar putea reprezenta prima investigație științifică prin foraj realizată într-un crater simplu cu un diametru mai mic de un kilometru în Australia și, posibil, una dintre primele de acest fel la nivel mondial.

În ciuda faptului că dovezile disponibile nu permit reconstituirea cu certitudine a fiecărui detaliu al impactului, combinația dintre morfologia craterului, structura internă și semnătura chimică a materialului meteoritic susține puternic originea prin impact.

Investigații și foraje suplimentare, precum și analize mai detaliate ale materialului recuperat, ar putea aduce noi clarificări asupra modului în care s-a produs evenimentul și ar putea oferi o imagine mai precisă asupra unui impact care, deși relativ mic la scară geologică, a lăsat o urmă vizibilă în peisaj timp de milenii.

Sursa foto: Capturi Wikipedia