UE și Iran au ajuns la un acord cu privire la conținutul negocierilor ce vor avea loc la Moscova

UE și Iran au ajuns la un acord cu privire la conținutul negocierilor ce vor avea loc la Moscova
Publicat: 12/06/2012, 12:07
Actualizat: 12/06/2012, 12:09

Uniunea Europeană și Iranul au ajuns luni la un acord privind următoarele discuții, care vor avea loc pe 18 și 19 iunie, la Moscova, conform unui anunț al șefului diplomației europene, Catherine Ashton, în urma unei discuții împreună cu negociatorul iranian, Said Jalili, relatează AFP.

Discuția telefonică, ce a durat aproximativ o oră, a fost precedată de o reuniune la Strasburg a liderilor politici ai puterilor din cadrul grupului „5+1” (UE, China, Rusia, Marea Britanie, Franța, Germania), prezidată de Catherine Ashton, emisarul acestui grup pentru negocierile cu Iranul.

În timpul acestei convorbiri, Ashton și Jalili „au ajuns la un acord asupra necesității Iranului de a discuta propunerile grupului 5+1, care ar trebui să răspundă la îngrijorările despre caracterul exclusiv pacifist al programului nuclear iranian” și de care aceste țări se îndoiesc.

Ashton a prezentat, de asemenea „acceptul grupului 5+1 de a răspunde la întrebările puse de către iranieni la Bagdad”.

Înainte de începerea convorbirii, liderii politici ai 5+1 s-au întâlnit la un hotel din Strasburg, prefațând sesiunea Parlamentului European, la care Ashton trebuie să participe, cu scopul de a pregăti terenul pentru negocierile de la Moscova.

Țările 5+1 sunt îngrijorate în special de îmbogățirea uraniului până la 20 la sută de către Iran.

În ultimele zile, Iranul și reprezentanții doamnei Ashton au schimbat mesaje dure, iranienii acuzând grupul 5+1 de lipsa „voinței” de a negocia cu ei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată...
Friptură de miel cu sos de portocale și rozmarin. Deliciul ideal pentru masa de Paști
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Au trecut 100 de ani de când România a câștigat prima medalie olimpică