Vladimir Putin, criză de tuse în direct la TV după ce a fost numit „președintele cu Parkinson” sau „bolnavul de cancer” – FOTO/VIDEO

Publicat: 19 11. 2020, 11:59
Actualizat: 19 11. 2020, 12:03

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a avut o criză de tuse în direct la TV, în timpul unei conferințe referitoare la pandemia de coronavirus și criza provocată în anumite regiuni ale statului.

Putin trăgea un semnal de alarmă în privința „problemelor financiare acute” în anumite regiuni ale Rusiei din cauza virusului SARs-CoV-2 în momentul în care început deodată să se chinuie să vorbească. Președintele rus i se adresa ministrului de Finanțe Anton Siluanov și altor oficiali în momentul în care a început să tușească agresiv.

Starea de sănătate a lui Putin, șubredă?

În timpul crizei de tuse, Putin și-a cerut scuze și și-a dus în mod repetat mâna la gură în încercarea de a trece mai repede peste moment. Imaginile video din timpul conferinței publicate de serviciul oficial de presă al președintelui au fost editate astfel încât criza de tuse să nu pară atât de acută, potrivit The Sun.

Recent, în mass-media a apărut o informație-bombă – presupunerea că Vladimir Putin ar suferi de Parkinson a declanșat o avalanșă de speculații pe toate continentele.

Cum s-a ajuns de la liderul-luptător și jucător de hochei la „bolnavul de cancer” și „președintele cu Parkinson”

Analiștii politici se împart deja în două tabere. În prima sunt cei care cred că, într-adevăr, ceva nu este în regulă cu starea de sănătate a Țarului, numai că în spatele zidurilor Kremlinului se țese, de mai bine de 20 de ani, o „mantie a secretului” care are rolul de a-l proteja pe primul om în stat. În consecință, nu răzbate nimic concret, însă nu iese fum fără foc și nici Putin nu este atotputernic în fața bolilor.

A doua tabără – acuzată, de altfel, că „face jocurile” conducerii Rusiei și apasă până la fund pedala dezinformării constante -, susține că este vorba doar despre fake-news. Putin se simte excelent, nici vorbă de Parkinson și nu intenționează să demisioneze, așa cum se speculează, iar „răuvoitorii” mai au de așteptat până la un Vladimir Putin decis să se tragă, singur, pe linie moartă.

Starea de ambiguitate, pe placul lui Putin

Este drept, devine aproape imposibil să tragi concluzii atunci când informațiile care apar „pe surse” – pornind de la imagini în care lui Putin îi tremură mâinile – sunt contracarate imediat de „oamenii Kremlinului”. Și totul se transformă într-un joc de-a șoarecele cu pisica.

Starea de ambiguitate, totuși, îi convine foarte mult chiar lui Putin, un astfel de subiect mutând atenția de la cele cu adevărat importante.