Ce n-au învățat politicienii din România, nici după 150 de ani de la prima Republică. „Parcă toți ar locui la televizor”

Călătorie în timp. Fix în august 1870.

Sunt primii ani ai monarhiei lui Carol de Hohenzollern. Sunt primii ani în care și Carol, el, monarhul, e tânăr și își caută locul. Totul era posibil, în același timp fiecare actor politic trebuia să-și definească cum funcționează noua Constituție, care sunt limitele posibilului și ale imposibilului. Până la urmă asta este cheia, una dintre cheile de lectură pentru ,,Republica de la Ploiești,” pe care o propun eu, o lectură zic eu serioasă, nu în cheia ca la Caragiale, în sensul acesta, că actorii politici, în special roșii, testează limitele regimului, până unde se poate merge. Cred sincer că până la urmă nu și-au imaginat niciodată concret cum ar funcționa Republica, nu cred.

Roșii, dracii lui Brătianu și Rosetti

Aveau influenți în orașele muntene. Ei erau convinși că trebuie să ieși în stradă, trebuie să-ți lărgești, cum spunem noi astăzi, baza electorală. Nu ăștia sunt termenii lor, dar până la urmă practica lor asta este și aveau o serie de meșteșugari, de ziariști, de liberi profesioniști, notabilități ale orașelor. Să aibă mai multe libertăți publice, acesta e cuvântul cheie.

CONTROVERSĂ Departamentul Justiției din SUA cere sancțiuni disciplinare împotriva a șapte judecători: sunt acuzați că au criticat în presă operațiunile ICE din Minneapolis soldate cu 4.000 de arestări și doi morți

08:18

SOCIAL Ce a pățit un turist bulgar în hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. O cameră costă 1.500 lei pe noapte

07:53

Este o comedie

Comedia iese din faptul că până la urmă a fost destul de rudimentar organizată, ar fi trebuit să fie o coordonare, n-a fost. Dacă e s-o luăm așa, a fost un eșec răsunător de la început. Gândul  era să ridice toate mai multe orașe, fracțiuni ale armatei. Sincer nu știu dacă a fost chiar o planificare profesionistă. Candiano Popescu, Eugeniu Carada, foarte activi sunt noua generație de roșii. Cred cu pasiune în ideile pe care le apără. Vor să se afirme printre altele și ei, până la urmă, n-au răbdare. 

Caragiale

El are 17 – 18 ani. Și Boborul, celebrul lui text, scris cam douăzeci și ceva de ani mai târziu, să nu uităm. El era elev la Ploiești. Și prezența lui era normală, nu? Se întâmpla ceva nou, ceva ieșit din comun în Ploiești. Ploieștiul era un bastion roșu. Era o tensiune probabil în oraș, ne putem imagina și asta a surprins-o el, Caragiale, mai târziu, în anii care vin, inclusiv în Boborul.

Brătianu

Lovitura de stat din 1864. În acel moment toți pașoptiștii, inclusiv Brătianu, se simt trădați, li se pare că e un eșec regimul lui Cuza proaspăt instaurat în `59. Nu mai semnifică libertate, nu mai semnifică ceea ce își doreau ei, ci e o concentrare a puterii care nu le place și atunci ei, din `64, din `65, Brătianu în special și ceilalți roșii, ceilalți radicali, încearcă să schimbe regimul, încearcă să scape de Cuza și se gândesc la soluții alternative. Într-adevăr Brătianu pleacă în Europa cu almanahul Gotha, faimosul almanah al familiilor regale din vremea respectivă și mulți l-au luat în derâdere, literalmente se pare că a plecat cu almanahul după el. A plecat în căutarea unui suveran. Au fost mai multe încercări, spre Belgia, chiar și spre Franța, au fost mai multe încercări care n-au reușit. Până la urmă din familia Hohenzollern a fost acest Carol, să nu uităm Principatele în perioada respectivă nu sunt suverane, nu sunt un stat care poate să-și decidă în mod suveran șeful, capul tuturor lucrurilor și atuncea aceste călătorii pe Dunărea foarte pitorească, în felul ei, un între subiect de roman probabil, așa se explică. Acest Hohenzollern a fost adus fraudulos pe teritoriul a ceea ce devenea încet, încet devenea un stat relativ autonom și anume Romania. Brătianu a crezut în ideea acestui prinț străin. Carol l-a dezamăgit rapid, destul de rapid, adică în trei ani mai târziu, momentul în care el nu mai este chemat să formeze Guvernul, nu mai e chemat deloc în Guvern.

Brătianu provocator

Un alt element care explică această răcire, această distanțare și intrarea pe urmă în opoziție foarte vocală a roșiilor și a lui Brătianu este faptul că multe guverne, guvernul Francez, guvernul austriac nu îl plăceau pe Brătianu care avea această reputație, nu atât de provocator, cât de radical, de extremist.  Brătianu ar fi susținut grupări politice independentiste la sud de Dunăre, Bulgaria, ar fi susținut o serie de politici, cât a format Guvernul, împotriva evreilor, foarte puternic antisemite și atunci sunt multe elemente care deranjează în persoana concretă a lui Brătianu. Se pare Carol primește niște scrisori explicite: scapă de Brătianu, că este un element de instabilitate pentru România.

Candiano. Candidul Candiano.

Este cel mai tânăr față de Brătianu sau Rosetti. Și este foarte roșu, coerent, foarte convins că regimul monarhic peste tot în Europa va muri. El are această convingere. Este un jurnalist care are un condei interesant, foarte activ, ploieștean roșu, el este foarte convins. Publică mult la Ploiești. Primele ziare ploieștene cotidiene sunt sub pana lui. El este, el face totul, el chiar crede în ideile pe care le apără, ulterior a fost descris ca un executant. A fost și un executant, sigur, niciodată n-a fost încă în Guvern, nu era încă în cercuri politice înalte din București, dar în același timp a avut și o autonomie cel puțin. El însuși era atât de convins în ceea ce scria, de câțiva ani buni, în acel august 1870, încât era convins că va reuși. Era foarte pregnant de rolul lui de prefect, a falsificat de dragul scopului urmărit a falsificat o telegramă cum că Brătianu l-ar fi numit prefect. Deci el era convins că până la urmă Republica ar trebui sa iasă, ar trebui să reușească la Ploiești. Repet, a fost și grăbit, a fost și prost consiliat, undeva adevărul este la mijloc. Foarte interesant este că și-a scris memoriile mult mai târziu, când era deja în cercurile apropiate ale lui Carol și foarte interesant cum încearcă el în aceste memorii să-și justifice acțiunea din tinerețe. În primul rând o numește acțiune de tinerețe, în al doilea rând spune că ce bine n-a reușit, că până la urmă Carol s-a adeverit a fi cea mai bună soluție pe termen lung pentru România și în al treilea rând spune că de fapt ce a fost la Ploiești a fost pur și simplu o mișcare cetățenească, a alegătorilor, nu toți cetățenii aveau drept vot, dar ăia care aveau drept de vot, erau și foarte activi în politică…

Lecția 2016 a Republicii: Ia ideile politice în serios

Foarte importante sunt ideile politice și în cheia asta invit eu până la urmă o lectură contemporană a Republicii, dincolo de conspirație, dincolo de pitoresc și dincolo de numeroși actori care ar putea fi incoerenți, într-adevăr, dacă le urmărim biografia. Dar toți, în acești ani, își luau ideile în serios, că pe urmă s-au mai răzgândit este uman, este normal, ideile se mai schimbă, dar ei credeau în ceea ce scriau, dincolo de un oarecare oportunism și dincolo de conjuncturi care întotdeauna sunt. Asta spun și studenților. Luați-vă… ceea ce iese pe gură, cuvintele nu sunt neutre. Poți să spui la fel de bine prostii, cu un impact la fel de mare ca și cum a-i spune lucruri inteligente. Să spui că politica, de fapt, e ceva care se decide în spatele ușilor închise sau că undeva ar fi o mână invizibilă, o conspirație, este fals. În spațiul public de astăzi, din păcate, se aruncă așa cuvinte ca și cum totul este un ping pong de declarații. Parcă toți actorii politici ar locui la televizor.