Alternativa la Facebook. Rețeaua de socializare care te anunță când prietenii tăi sunt în apropiere de tine

Publicat: 01 07. 2014, 10:59
Actualizat: 29 07. 2014, 17:48

Rețeaua de socializare Path este considerată o alternativă la Facebook. Aceasta are inclusiv aplicații de chat pentru iPhone și pentru Android, numite Talk. Chat-ul de la noua rețea de socializare stochează discuțiile dintre utilizator și prietenii lui doar 24 de ore. Apoi, convorbirile sunt șterse automat, notează Yoda.ro.

O altă diferență între Facebook și Path este că chat-ul îi informează pe utilizator atunci când prietenii lui sunt în tranzit pe lângă el. De asemenea, aplicația îl mai anunță pe utilizator atunci când prietenii lui mai au puțină baterie la telefon.

Spre deosebire de Facebook, noua rețea nu permite utilizatorilor să aibă chiar și până la 5.000 de prieteni. Aceștia pot adăuga cel mult 150 de persoane.