Bill Gates: Edward Snowden nu este un erou

Publicat: 18 03. 2014, 10:31
Actualizat: 18 03. 2014, 15:09

Co-fondatorul Microsoft spune că metodele utilizate de Snowden pentru a extrage informațiile nu sunt „demne de admirație”.

„Snowden a încălcat legea și sigur nu l-aș caracteriza ca fiind un erou”, a declarat Gates pentru revista Rolling Stone. Potrivit lui, dacă analistul rămânea în SUA și avea grijă ce informații furnizează, ar fi dat senzația că dorește să schimbe ceva și să îmbunătățească situația. Însă Snowden a decis să fugă și să caute protecție la un guvern străin. 

Declarațiile miliardarului sunt puțin suprinzătoare. Microsoft, compania co-fondată de Gates, a criticat acțiunile NSA și a luat măsuri pentru asigurarea unei mai bune securități a datelor utilizatorilor.

Mai mult, compania a anunțat că toți utilizatorii vor fi informați în legătură cu cererile de obținere de informații ale acestora pe care le fac guvernele. Totodată, Microsoft promite că își va apăra în instanță acest drept, în cazul în care se încearcă interzicerea trimiterii acestor notificări. „Vrem să ne asigurăm că guvernele folosesc proceduri legale pentru a accesa datele clienților noștri, nu forța brută”, a declarat un consiler juridic al Microsoft.